Redescoperirea lui Antonio Gramsci

Constituirea Italiei moderne Efortul de a-l reintroduce pe Gramsci în cultura română este lăudabil. Mai ales că acum nu se mai poate contesta autenticitatea unui astfel de demers ştiinţific, nu se mai poate afirma că Gramsci, un marxist eretic mai degrabă tolerat decît acceptat în România comunistă, se studiază pentru a fi în ton cu imperativele ideologice ale vremii. Cu toate acestea, iar lucrarea Ioanei Cristea Drăgulin o demonstrează cu prisosinţă, multe dintre lucrările dedicate lui Gramsci de către autori români înainte de 1989 nu sînt compromise ştiinţific. Dimpotrivă, sînt şi rămîn actuale, pertinente şi indispensabile oricărui demers românesc avîndu-l în centru pe Gramsci. Risorgimento reprezintă procesul complex prin intermediul căruia s-a constituit, în secolul al XIX-lea, Italia modernă. Durata sa este, însă, disputată, variind de la puţin peste un deceniu (1859-1871) pînă la peste un secol (1815-1918). În primul caz, se are în vedere unificarea Italiei de Nord, industrializată, dinamică şi prosperă, urmată, în scurt timp, de încorporarea Sudului, sărac şi rural. În al doilea caz, sînt luate în calcul influenţa iluministă a ocupaţiei franceze a Italiei în perioada napoleoneană, care a inspirat în mod direct mişcarea patriotic-revoluţionară a aşa-numiţilor carbonari, unificarea propriu-zisă şi tensiunile politice, sociale şi economice […]