SFada cu literatura. O vedere asupra fantasticii românești la 2016 (II)
- 16-09-2016
- Nr. 840
-
Cătălin BADEA-GHERACOSTEA
- Rubrici
- 0 Comentarii
O descriere a unui spațiu literar nu este o chestiune de tipul „place-nu place“, de aceea, indiferent la consecințele de politică literară, fie ea de nișă, nu am cum să nu plasez în centrul fantasticii românești, la 2016, romanul Solenoid al lui Mircea Cărtărescu (editura Humanitas, București, 2015). Începutul argumentării a făcut obiectul a două articole separate, în alte două reviste, și nu am de gînd să mă autocitez. Nu pot decît să nuanțez „centrul“, care nu mai este „mainstream“ și nici „canon“: o înțelegere a tuturor scrierilor românești de fantastică la anul dat se poate face printr-o înțelegere a Solenoid-ului (se află acolo: imaginarul dominat de perioada pre-1989, fascinația visului, alterarea realului – la alegerea autorului – prin tropi sf, fantasy sau horror, cu efecte de lectură similare, obsesia totalității și reflecția nimicniciei). În aceeași ordine de gîndire, remarc cu tristețe nerecunoașterea influențelor romanelor Nepotul lui Dracula și Euromorphotikon (de Alexandru Mușina și, respectiv, Caius Dobrescu; editura Aula, 2012, respectiv, Tracus Arte, 2010), sau măcar semnalarea întîietăților acestora pentru subgenurile și manierele care, la 2016, au devenit „populare“. Și, ca un exercițiu de comparatistică internă, tot în discuția despre „centru“ ar fi utilă o paralelă între ciclul Noctambulii al […]