Tandem. Pe fond celest: albastru holorim
- 30-09-2016
- Nr. 842
-
Şerban FOARŢĂ
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 9 Comentarii
„Ca şi mai vechiul Pe fond roşu, acest desen, intitulat Pe fond celest, gravitează în jurul aceleiaşi teme a unei armonii muzicale, bineînţeles, dar şi teatrale – cu cele două măşti de-a dreapta şi de-a stânga «blazonului» suprapus. Cu alte cuvinte, se referă la capacitatea de maximă creaţie a unor artişti ce au primit harul acesta, nu se ştie de ce şi de unde, dar care fac ca viaţa să merite a fi trăită. Mai ales dacă e conjugată cu celălalt motiv excelent de a fi pe lumea asta: dragostea! De unde şi prezenţa, în albastru, a preafrumoasei blonde… În ambele desene, femeia idealizată are câte o aripă. Într-un fel, toate femeile aparţin pământului, desigur, dar şi unei alte lumi, cea a tinereţii veşnice…“ Tudor Banuş În pajişti, vagi ispite: doamne angelicate, în extaz. Angelii cate, în extaz! – În paji, işti vagi ispite, Doamne: aripe, har penultim, cer cei fără,-n umăr, amplu foşnet; cei fără număr – amplu foşnet, arii, pe harpe,-n ultim cer, ar vrea,-n auz îngeresc, imnic, şi har; peninsuli de azur şi harpe,-n insuli de azur, ar vrea-n auz, Îngere schimnic, cei fără număr – freamăt alb de harpă,-n insule […]
Zut! cind nu-s diacritice buclucase, trebuie cu necesitate sa fie o virgula unde nu are, cu aceeasi necesitate, ce cauta; bon, om face penitentsa ani cincizeci (in soarele de-amiaza) cu gindul la suparea ce am prilejit-o.
Acum, că ni s-a oferit bonus-ul mallarméan (re: azur, mulţumiri domnului Şerban Foarţă), juxtapuse ori “critic evaluate”, registrele respective în care “funcţionează” azurul la Mallarmé şi Valéry, au prin ce surprinde/fi percutante. Parcă n-am fost atit de interpelat pînă acum de “presa negativă” pe care întîiul i-o face: o notă de rex tremendae majestatis în chiar L’Azur (l’éternel azur …triomphe…il se fait voix pour plus/Nous faire peur avec sa victoire méchante…) ori, precum în Les Fenêtres, un context maladiv-morbid (Et la bouche, [a unui muribund, n.m.] fiévreuse et d’azur bleu vorace, …. Et le vomissement impur de la Bêtise/Me force à me boucher le nez devant l’azur). Va fi fiind vorba de iconoclasm estetic sau… să mai căutăm?
… În van! Azurul iarăşi triumfă, şi-o să cânte
În clopotele-n care, suflet al meu prea-trist,
Se face glas, ca, astfel, mai mult să ne-nspăimânte,
Din bronzul viu cum suie un vânăt acatist!
Şi zuruie prin suluri de bură, şi-ţi pătrunde
Nativa agonie cu gladiu-i vechi şi dur;
Să fugi, întru perversa revoltă goală, unde?
Sunt bântuit. Azuru’! Azuru,-Azuru,-Azur!
SON NET
Înmiresmează-mi barba şi resfir-o
pe piept cu leneş pieptene de os
ca pe un caier (alb?) de merinos
şi-apoi să stăm de taină musafiro:
ci nu despre mărgeanul ca porfiro-
gheneţii de velit şi veninos
– albastrului aduce-vom prinos:
dolce color d’oriental zaffiro!
Azvârle-n cer o mână de turcoaze
şi lasă-le să plouă
(dacă oaze
voieşti să-ţi umple ochiul arăbesc
cu umbre şi havuzuri) pe tingirea
de strecurat argint în prelungirea
unui hanger cu gingaş arabesc!
Cand Cerul nu cere !
Stau pe bancă și plâng
la început din anumite motive
dar de la un punct încolo fără niciun motiv
pur și simplu plâng în continuu
întrerupt la răstimpuri de sughițuri
care preced altă repriză de lacrimi
oamenii se uită la mine
unii râd alții mă întreabă ce mi s-a-ntâmplat
alții trec indiferenți
dar eu nu mă pot opri din plâns
și nu le pot răspunde nimic
în cele din urmă ei mă lasă în pace
în durerea mea
au și ei suferințele lor dar sunt mai discreți
plâng atunci când nu-i vede nimeni
mie nu îmi mai pasă
voi plânge până voi muri
chit că poate unii nu-și vor da seama vreodată
chiar acum îmi curg lacrimile pe trening
și este bine așa
Simplă juxtapunere, suficientă pentru a putea auzi o muzică sferică (de) celestă pe fundal albastru, identic cu acela al saltului taurin din fresca palatescă din Knossos (şi cînd te gîndeşti că un viitor prim ministru Victorian spunea că în toată homeriana Odisee n-a găsit nici măcar o referinţă la albastru, vrînd, probabil, a sugera că elinii fie nu vedeau/cunoşteau respectiva culoare, fie n-aveau mijloacele pentru a o exprima). O culoare care, de son nom, fait tourner tous les moulins de mon coeur…(desigur, infim de puţin, dac-ar fi să luăm spre comparaţie vertijul azuriu al lui, să zicem, Celentano).Petrecerea prin zile, ani, dar şi prin lumi cărturăreşti, mi-a chivernisit rezerve de albastru pentru încă o viaţă (yes, we only live twice!) Pe bunica maternă am auzit-o în pruncie spunînd unor nane de la ţară că ar vrea să le doneze vreo rochie ori vreo năframă “cerulie” (pentru că aşa o coloare nu mai şade bine unei femei bătrîne, şi văduvă, pe deasupra…) iar peste ani mulţi, cînd am aflat de păţania lui Blaga cu lăzile de azulejos şi am vrut să aflu ce erau acelea, am găsit într-un dicţionar portughez că era vorba de un articol ceramic (faianţă) “da cor de céu, CERÚLEO”. De unde va fi scos bună-mea ceruliul? Poate tot de-acolo de unde a scos Blaga ceriştea… Să pomeneşti culoarea cerului şi să nu-ţi vină în minte simbolici cromatice, blaue Blume ori Eminescu, “vis de-albastru şi de-azur”, Norii lui Creţia, Leul albastru derepist, mărunţii (fantastic-geologici) Tigri albaştri borgesieni etc.? Şi, à propos de Leul albastru şi de versurile de mai sus cu bătaie dantescă, nicicînd pînă acum nu mi-a venit în minte a întreba în public dacă DRP va fi făcut o deliberată trimitere la cântul XVII Infernal (In una borsa gialla vidi azzurro,/Che di leone avea facia e contegno) şi în care, doar puţin mai la vale, îşi face apariţia un alt specimen al bestiarului albastru: ”una scrofa azzurra e grossa”, ori va fi fost doar jocul hazardului. Am avut cîndva o măsură a fascinaţiei exercitată de forma lexicală corespunzătoare noţiunii de albastru cînd mi s-a nimerit să dau peste un tom bilingv franco-maghiar cu versuri de Paul Valéry şi în care am ţinut să regăsesc unul dintre poemele cele mai dragi mie, “Palme”, superbă mostră de “lirism cartezian”… Exorcizantei simplităţi din “Patience, patience,/Patience dans l’azur!” tălmăcitorul şi-a (mi-a) făcut bucuria de a regăsi în anevoios articulabila (pentru mine, în tot cazul) limbă maghiară, albastrul cerului latin: “Türelemre, türelemre,/türelemre! hív az űr…” (az ür, am înţeles, înseamnă “spaţiul”).
Nu pot să nu mă bucur că văd în desenul de mais sus , ca în celebrul Palmier (Palme, fem. în franc.) valéryian, “Ce bel arbitre mobile/Entre l’ombre et le soleil…”, tonifianta alianţă azuriu-auriu fără a ieşi din emisie cu “ L’or léger qu’elle murmure/Sonne au simple doigt de l’air…”
De unde-atât tupeu la tine
îmi suflă vocea interioară
pe cine crezi că tragi pe sfoară
tu chiar nu ai deloc rușine
nici nu mai știi ce e controlul
dai liber frâu unor instincte
odată parc-aveai și minte
e timpul să-i aduci obolul
drept care vin spășit cu vina-mi
și cer iertare tuturora
sosit-a negreșit și ora
să mă cufund din nou în sinea-mi
femeilor căror greșit-am
o dată-n plus le cer iertare
mă rog le treacă supărare
cu firea-mi slabă nu muncit-am
Voit-am sincer să m-opresc
din a cânta dulcea femeie
ci răsuci-n tandem o cheie
mă văd la drum iar că pornesc
mireasma ființei dragi mă-mbată
zâmbetul său e-o feerie
plutesc întruna-n reverie
m-am împăcat cu a mea soartă
și toate trec va trece și-asta
deja privesc senin și calm
deși-am căzut sub al său șarm
constat că nu mă doare coasta
de-azur rubine și-ametiste
știm toți că-ntreaga lume geme
eu vă declar că n-am probleme
am zile vesele și triste