Ace poetice în pielea prozei

După cîteva luni bune de pauză de la cronica de actualitate, în stînga patului s-a ridicat un turn destul de instabil pentru a deveni ameninţător, aşa că mă văd nevoit să mai iau la citit din el, ca să n-o păţesc. Îmi dau însă seama că am noroc, pentru că primele două cărţi, un roman şi un volum de proză scurtă, o să se mute fără discuţii în bibliotecă. Săptămîna asta, Tudor Ganea, care debutează în roman cu o siguranţă înspăimîntătoare. Cazemata este un edificiu magic: e construit ca atare, spaţiu ritualic în care se pătrunde doar cu ajutorul unui sacrificiu. Sacrificiu dublu: al cititorului, exterior spaţiului naratologic, dar şi al unui personaj a cărui sinucidere declanşează magia scriiturii. Romanul lui Tudor Ganea stă perfect în pagină, mai ales în secvenţele descriptive, de delir, acolo unde autorul nu face concesii unei lecturi leneşe, dar şi în carte, dat fiind că-şi aşază cu naturaleţe carnaţia pe o osatură perfect îmbinată. S-a scris destul despre el, încît mă simt obligat să aduc doar nişte note personale de lectură: mi se pare izbitor faptul că această proză vine din poezie, foloseşte acelaşi tunel oniric şi abordează inexplicabilul cu naturaleţea pe care doar un […]