Scurta şi nefericita viaţă a dezbaterii despre comunism în România contemporană

  • Recomandă articolul
Pentru orice dezbatere de idei avem nevoie de clarificări sau, după cum spunea François-Marie Arouet, cunoscut mai degrabă ca Voltaire, dacă vrem să discutăm într-o manieră raţională, trebuie să lămurim termenii pe care îi folosim. Atunci cînd operăm cu definiţii improprii, cînd folosim noţiuni confuze sau susţinem o opinie cu argumente întemeiate pe cuvinte distorsionate, ne poziţionăm mai degrabă într-un context propagandistic decît într-un dialog al inteligenţei. Nu e nimic mai primejdios în dezbaterea intelectuală decît jongleria cu prejudecăţi terminologice, iar orice astfel de dialog are o viaţă scurtă şi nefericită, cum se întîmplă îndeobşte în spaţiul public de la noi. O astfel de abordare găsim, din păcate, în cel mai recent volum al lui Lucian Boia, intitulat provocator Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe) (Editura Humanitas, 2016). Titlul este o parafrază semitransparentă a celebrei cărţi scrise de Robert Louis Stevenson, bazată pe tulburătorul conflict interior al doctorului Jekyll, în confruntarea cu domnul Hyde. Trecînd peste faptul că nu putem vorbi despre consecinţele unei istorii, ci mai degrabă despre efectele unui tip de societate – titlul avînd el însuşi o nefericită consecinţă asupra logicii gramaticale –, nu putem să nu observăm fotografia de pe copertă, care ne […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.