Foarte pe scurt și concret. Avem la îndemînă cîteva cărți bune/frumoase pe care le putem oferi cadou. Pe lîngă bomboane și ciocolate fel de fel, dulciuri aromate și jucării parfumate. Pentru cei mici, dar și pentru cei mari, pentru toți cei care, evident, au fost cuminți.
David Esrig este un distins regizor, teoretician și profesor de teatru. De ieri și de azi. Plecat din țară. Care combate în Germania de ani de zile, oferindu‑le spectacole de primă mînă celor interesați de teatru, oferindu‑le lecții despre teatru și arta actorului celor interesați de teatru, oferindu‑le o carte de primă mînă celor interesați nu doar de teatru. Volumul cu pricina, frumos și elegant editat – bun de dat cadou și unui stomatolog, și dirigintei copilului de la un liceu de artă, și unui secretar de stat de la Finanțe etc. –, se numește Commedia dell’arte. O istorie a spectacolului în imagini (Editura Nemira, 2016, Colecția „Yorick“ coordonată de Monica Andronescu – un sincer bravo-mulțumim pentru un frumos album/carte/eseu conceput și coordonat de David Esrig, cum spuneam, avîndu-i drept colaboratori pe Evelin Kohl, Hans-Jürgen Frintrop și Olympia Esrig, traducerea din limba germană fiind asigurată de Meister Victor Scoradeț, un germanist erste klasse), o lucrare de succes din 1985, care revine în haine de gală în 2016. O carte pre românește, care ne introduce în fascinanta lume a artei teatrale, așa cum a fost gîndită și practicată de-a lungul secolelor, sub diverse forme și în diverse feluri. Nu este o istorie propriu-zisă în sensul comun al termenului, ci un eseu cuprinzător, erudit și bine ornat cu citate, explicate și dezvoltate pe cont propriu din diverși grei comentatori/teoreticieni/practicieni ai teatrului. Carnavalul transformînd piața în scenă. O altă lume, fără ierarhii, o lume a libertății. Comicul care desființează prin rîs solemnitățile, măștile care ascund, cuvintele care se răsucesc în jurul semnificațiilor. Servitorii și măscăricii, îndrăgostiții și arlechinii, nobilii și burghezii care animă tot soiul de comicării, reprezentarea și mimetismul, luarea-în-răspăr-a locurilor-comune, mesajul și rîsul care eliberează. Dar nu citatele sînt importante – ci măiestria cu care înaintăm în text, pas cu pas. Volumul este construit pe o bogată iconografie. Prin secole deslușim cîte ceva despre o artă care, se pare, dispare: ce era carnaval și spectacol stradal, rocambolesc, improvizația actorului total pentru a povesti o secvență din istoria lumii și a oamenilor, ce era bucuria de a adapta la clipă ceea ce ține de etern prin apelul la corporalitate, ce era tăcere și expresie mută la Buster Keaton și Chaplin dispare încet sub ochii noștri. Care s-au adaptat la a privi spectacolul lumii scris dinainte sau de o minte inspirată pe un subiect anume. Autorul devine suveran. Sau dispare în circulația marilor orașe. Ochii se închid poate din nou, după ce parcurgem atent acest studiu, din care am avea de învățat mult mai multe decît din zeci de filme și spectacole de televiziune. Este un mesaj subliminal pe care regizorul – nici mai mult, nici mai puțin – ni-l livrează prin intermediul acestei călătorii prin istoria unei arte. Commedia dell’arte continuă însă sub multiple forme.
O carte absolut fabuloasă, care le‑ar atrage imediat atenția amatorilor de auto-moto, dar și proprietarilor cu acte în regulă pentru orice tip de mașină. O carte care le reține atenția celor pasionați de mecanică – precum Regele Mihai, ar fi frumos să i se facă acest volum cadou de Moș Crăciun – și de motoare. O carte absolut fabuloasă și pentru cei care nu au permis de conducere, dar care și-au permis să caște gura după cine știe ce limuzină de lux sau după vreun model văzut doar în filme. Și alte povești, care mai de care mai fistichii. Sau banale. Automobilul este acum un bun al tuturor. Că au mașină personală, că n-au loc de parcare, la București, Londra sau New York, că au loc berechet prin Africa sau Antarctica, unde e greu de ajuns cu mașina. Una peste alta, o carte pentru cei mici și pentru cei mari. Pentru toată lumea și pentru oricine. Cu o singură condiție. Să reziști la cel puțin 25 de flotări și la 10 tracțiuni în brațe. Cartea-album le este destinată doar celor care merg regulat la sală să practice fitness, mai ales pentru brațe și trunchi. Altfel, albumul Mașini. Istoria ilustrată completă (Editura Litera, 2016, traducere de Elena Marin, format 301-250 cm, hardcover, 360 de pagini, 3,5 kilograme pe puțin, extrem de complicat manevrabilă, de ținut în mînă nici vorbă, mai ales pentru cei care citesc în fotoliu sau pat, nu puțini). Condiții grafice la cele mai înalte standarde, hîrtie cretată, fotografii profesioniste prezentînd tot ceea ce a fost și este mai grozav în materie de automobile. Avem și o explicație despre cum funcționează un motor cu combustie internă, un glosar pentru diverși termeni utilizați – piston, monobloc, radiator etc.–, care ne pot ajuta să deslușim anumite detalii tehnice. Două pagini din coada albumului, ca un fel de Odă Bucuriei după numeroasele vedete ale deceniilor trecute, ne arată ultimele minuni. BMW i8 Concept 2011, Volvo 2011, Lexus LF-LC, concept 2012, Maserati Ghibli 2013, Mercedes-Benz S-Class 2013 și cele mai titrate nume care îi atrag pe toți iubitorii de mașini, Rolls Royce Wraith, 2013 și Bentley Continental GT Speed 2014. În acest context, nu are rost decît să ne bucurăm de ceea ce vedem și să nu ne mai gîndim cît vor fi salariul minim în 2017, și pensia, în 2018. Cu imaginea unui Rolls Royce sau a unui Bentley poți să mori liniștit și cu zîmbetul pe buze și să nu te mai gîndești dacă medicul tău curant e chemat la DNA să dea explicații despre cadoul pe care i l-ai făcut tu de Moș Crăciun.
O carte splendidă, mai ales pentru cei care apreciază și partea grafică a unei realități editoriale, este Lindbergh. Povestea unui șoricel zburător, volumul semnat de Torben Khulmann, cel care realizează ilustrațiile, numeroase și frumoase (Editura Corint Junior, 2016, traducere din limba engleză de Luminița Turcu). Toată lumea, cu mic, cu mare, știe aventura temerarului aviator american de acum aproape o sută de ani, care, nici mai mult, nici mai puțin, a reușit să traverseze Oceanul Atlantic, fără escală, de la New York City la Paris. Ceva fabulos, mai ales că a zburat fără radio, fără parașută și a parcurs cu avionul lui, care se numea Spirit of St. Louis, cele 3.600 de mile, în doar 33 de ore. Atunci cînd nu exista încă televiziune, ziarele au fost în delir. Iar Charles Lindbergh – transformat într-un erou. De data asta, eroul povestirii noastre este un șoricel. Un șoricel simpatic, care, pînă să fie zburător, era un mare cititor. Asta mi-a plăcut foarte mult și mie, poate de aici și expresia „șoarece de bibliotecă“. Șoricioaicele neavînd timp pentru așa ceva. De această dată însă, șoricelul nostru reface aventura lui Lindbergh, de aici și numele, poate ciudat, al șoricelului. Care scapă de pisici, de bufnițe, de frigul înălțimilor și de teama de capcane și de apă și ajunge teafăr și nevătămat în New York City. Unde e întîmpinat de toată șoricimea americană. Din coada cărții, textul fiind scris, probabil, frumos cu coada șoricelului, aflăm cîte ceva despre cei care au zburat și ei. Fără să fie șoricei. Otto Lilienthal, care a proiectat primul planor, în 1896, frații Wright, Wilbur și Orville, care au reușit, la data de 13 decembrie 1903, să ridice de la sol un biplan care a zburat timp de 12 secunde. Desenele lui Torben Kuhlmann, un neamț care a studiat grafica și designul la Hamburg, a absolvit studiile chiar cu această carte. Mi-nu-na-tă! Povestea unui șoricel zburător este povestea fiecăruia dintre noi.
Poate că aceia care se uită la hazoasele desene de pe coperta volumului Costumul Nici-Nu-Contează și alte povestiri (Editura Pandora M, 2016, traducerea de Florin Bican, traducător și poet versat, căruia textele îi vin mănușă, și cu multe ilustrații simpatice ale unui prestigios grafician britanic, David Roberts) nu realizează imediat cine e autorul cărții. Sylvia Plath. Cine? Care Sylvia Plath? Sylvia Plath (1932, Boston – 1963, Londra), o mare scriitoare, o foarte mare poetă a secolul al XX‑lea. Nu știu cît de cunoscută și în România, dar în mod cert există şi cîțiva admiratori autohtoni. O femeie care a suferit din plin – nu întotdeauna angoasele și depresiile sînt de vină – și a scris pagini zguduitoare despre oameni, despre iubire, viață și moarte, despre eroii vieții de zi cu zi, transformîndu‑i în poezie. Sau care a reinventat personaje, mai mult sau mai puțin fericite, din imediata apropiere, în mod constant nefericite – o proză de mare subtilitate. Nu intrăm în detaliile unei biografii tragice care parazitează uneori literatura. Eu vreau să relev, citind și prezentînd aici și acum, trei mici texte, bucuria jocului, a vieții. Mai ales că este vorba despre poeme-în-proză-povestiri-pentru-toată-lumea, nu doar pentru cei mici. Copiii ei. A avut doi copii. Povestirile de față, în total trei, le sînt dedicate. Nu știu cînd au fost publicate, editorul nu dă detalii. Poate că nici nu contează, așa cum sugerează și prima povestire, Costumul Nici-Nu-Contează. În care cel mai mic frate, pe nume Max – de la Maximilian – îi are ca frați pe Paul, apoi pe Emil, Otto și Walter, pe Hugo și Johann. Sînt șapte? Sînt. Ce-și dorea cel mic? Un-costum-bun-la-de-toate. Adică pentru tot anul, să poată face orice, să fie elegant pentru sărbători, să meargă la școală și să ducă vacile la păscut, să fie bun pentru drumeții și săniuș, astfel ca toți locuitorii să‑l admire în timp ce trece. Ei bine, într-o bună zi, aduce poștașul acasă un pachet. Legat cu sfoară roșie. Ce să fie înăuntru? Dar de ce să povestesc eu nu una, ci trei povestiri, cînd le puteți citi chiar voi? Celelalte două sînt Bucătăria doamnei Cherry, o poveste cu doi pisoi, unul alb și altul negru, cu sare și piper, fără Stela Popescu și Alexandru Arșinel, care desigur că ar fi putut să gătească pentru cei doi, și Cartea paturilor, care este în versuri simple și se termină cu „Mama-ți dă o sărutare/ Și-apoi suflă-n lumînare/ Și te lasă plat în Pat“. Ia să vedem cum îmi repovestiți voi mie cele două povești de adormit, fără să cad sub pat. Povestitul este o mare artă și presupun o mare sensibilitate din partea celui care scrie și poezie pentru copiii din jur. De ce trebuie să știe ei – sau alții – chiar ce e în sufletul tău? Sylvia Plath a plătit un tribut greu nu doar artei poetice, ci și propriei vieți. Pentru cei curioși și interesați recomandăm volumul bilingv Poeme alese (Editura Paralela 45, 2012) și prozele din Johnny Panic și Biblia viselor (Editura Polirom, 2009). Merită, mai ales că de sărbători mereu apar zile goale.