Der Blaue Reiter. Faima centenarului Călărețului Albastru

Fundația întemeiată de fostul galerist al lui Picasso, Ernst Beyeler, într-o mărginime a orașului elvețian Basel, la o mică distanță de granița germană, a organizat, la începutul acestei ierni, o expoziție avînd drept subiect mișcarea Der Blaue Reiter, una dintre cele mai fascinante din istoria artei moderne. Alături de Die Brücke, Der Sturm și Bauhaus, mișcarea Călărețului Albastru se înscrie între evenimentele majore ale artei plastice din secolul al XX-lea. Cuprinsă între anii 1908 și 1914, dezvoltată prin participarea unui grup internațional de pictori, profitînd de climatul liberal care domina în capitala Bavariei, la München, existau premisele unei întreprinderi care să genereze o reformă fundamentală în domeniul artei.

Țelul urmărit de artiștii din această grupare era de a elibera linia de contur și, totodată, a suprafeței de iluzie a figurației, nefiind vorba despre reproducerea întocmai a realității virtuale, ci despre a reproduce conținutul spiritual, ceea ce avea să influențeze generații întregi de pictori, suflul inovator ajungînd pînă în zilele noastre. Curentul îi va avea ca protagoniști pe Wassily Kandinsnky și pe Franz Marc, care se vor cunoaște, în 1911, an deosebit pentru rusul stabilit vremelnic în Elveția. În anul respectiv, îl va contacta în scris și pe vienezul Arnold Schönberg, căruia, după un concert în care a urmărit o compoziție muzicală a sa, Kandinsky i-a scris entuziasmat că în muzica acestuia a regăsit temele picturii sale. S-au cunoscut un an mai tîrziu și legătura a fost puternică un timp, cu atît mai mult cu cît compozitorul era și pictor, iar lucrările lui au fost apreciate  de pictorul rus, care avea să-l sprijine efectiv pe vienez.

Cu toate ripostele violente la adresa artei lui Kandinsky și Marc, cei doi nu s-au lăsat deloc impresionați de valul de critici și de uraganul care s-a abătut asupra creației lor, ce s-a dovedit mai puternică decît argumentele celor care doreau să cenzureze noul în artă. Acești doi mari pictori au fost acompaniați în cruciada lor de cîțiva colegi convinși de justețea ideilor pe care le promovau: Alexej von Jawlenski, August Macke și două doamne: Gabriele Münter și Marianne von Werefkin. Această adevărată echipă a Călărețului Albastru, nume devenit sinonim cu explorarea noilor orizonturi artistice, va fi și titlul unei publicații din 1912, semnate de Kandinsky și Marc, culegere de texte și imagini selectate din culturi și epoci diferite. Chiar dacă el nu reprezintă un manifest în sensul pur al cuvîntului (în 1912 apărea „Manifestul futurist“ al lui F.T. Marinetti, publicat  aproape simultan în ziarul Democrația, la Craiova,) așa cum se va întîmpla mai tîrziu cu doctrinele manifeste ale lui Tzara (1916), simpla alăturare eterogenă de opere ale artei europene în contrapartidă cu cele din afara influenței europene atît din arta savantă, cît și din cea populară este suficientă pentru a-i aprecia valoarea. Aminteam mai înainte despre susținerea lui Schönberg, de aceea subliniem că tocmai datorită faptului că-i aprecia valoarea și pe plan pictural, muzicianul va figura în acest almanah cu o reproducere.

Cei doi marti artiști, Kandinsky și Marc, erau convinși că esențiale nu erau elementele formale, ci conținutul de idei și punerea acestora în operă. Ținînd cont de principiul conform căruia forma și stilul sînt într-o continuă evoluție, criteriul hotărîtor al creației artistice rămîne în primul rînd „necesitatea lăuntrică“.

În cadrul expoziției Beyeler, au fost aduse de prin lume 90 de valoroase opere, între care celebre tablouri ale lui Kandinsky punînd în evidență trecerea lui spre abstract. De asemenea, se ilustrează prin opere reprezentative panteismul animal al operei lui Franz Marc.

Der Blaue Reiter are un muzeu care-i este dedicat în München, aflat în casa unui pictor bavarez, Lenbach, în care vizitatorul se întîlneș­te cu opera celor pe care i-am pomenit, dar și cu cea a altor corifei precum Paul Klee.

Un fapt mai puțin amintit la noi este acela că, pe teritoriul actual al țării noastre, în iunie 1913, la Timișoara, a fost deschisă o expoziție Der Blaue Reiter, la Kunsthaus, în spațiul expozițional Otto Landeck, în cadrul unei itinerări a expoziției în martie 1913 – Amsterdam, mai – Praga, iulie-august – Budapesta, ianuarie 1914 – Oslo.

În 1908, Kandinsky și Münster, căutînd o casă de creație, găsesc o localitate situată la 70 de kilometri de München , într-un sat numit Mürnau am Staffelsee, situat în Prealpii Bavariei înalte. Aici ei vor rămîne împreună cu companionii lor pînă în 1914. Localitatea cu biserici baroce, lumina de vară și calmul idilic, care emană culorile calde și intense ale acoperișurilor și ale fațadelor caselor, peisajele pastorale și norii jucăuși, într-un continuu dans pe cer, care într-un ritm accelerat se pot transforma într-o furtună – iată elementele care au generat metamorfoza înspre abstract a lui Kandinsky. Aceste încercări spre esențial vor genera imensele sale pînze din ciclul Impro­vizații, din care cea de trei metri pe doi, în care, ca și în celelalte din serie, va căuta să reproducă „natura lăuntrică“, adică a reprezentărilor, a viziunilor și a fanteziei personale.

Casa celor doi va deveni cunoscută în sat drept „Casa rușilor“. Localitatea și minunatele împrejurimi vor deveni sursa de inspirație pentru cei doi. Aici vor descoperi arta picturii pe sticlă, care se practică și astăzi în spațiile alpine și care are și în țara noastră, în Transilvania, o bogată și extrem de valoroasă tradiție în cîteva centre care se întind pînă în Maramureș. Predilecția Catedralei Münter pentru simplificarea formală  este însoțită de o intensificare a paletei cromatice și de multiple contraste.

Alexej von Jawlenski, ale cărui tușe expresive și al cărui contrast cromatic prin largi suprafețe colorate fac să vibreze suprafața picturală, nu va ajunge niciodată la pictura abstractă, artistul continuînd, din contră, conținutul simbolic al operelor sale. Prietenia lui  și a partenerei sale, Marianne von Werefkin, cu Wassily și Gabriele va fi solidă, parte din aprinsele lor discuții reflectîndu‑se în consolidarea Călă­rețului Albastru. Marianne von Werefkin, prin culorile ei dominante expresive, în special roșu-aprins, evocă elocvent agitația emoțională transmisă privitorului.

Caii și vulpile albastre ale lui Franz Marc  îi oferă spectatorului scene idilice. Lucrarea celebră, cu „coana“ vulpe albastră, a creat-o în cursul unei vizite, în 1910, în atelierul lui August Macke, la Bonn, în care diferitele suprafețe colorate dau impresia îmbinării unor piese de puzzle. Somptuozitatea paletei lui Marc, cu acele nuanțe de portocaliu și albastru, verde și roșu sau de violet cu galben, generează contrastele de complementaritate ale paletei sale cromatice. În expunere, mai găsim lucrări de August Macke, care avea o casă de vacanță pe malul lacului Thun, de Heinrich Campendonck, cu ale sale pătrate, triunghiuri și trapeze care se întrepătrund, se suprapun și se asociază în obiecte, într-o viziune spațială.

Expoziția are un spațiu distinct, rezervat almanahului. Pe 19 noiembrie 1911, Kandinsky îi scria lui Marc: „Iată, am un nou proiect“. Este vorba despre un anuar în care să figureze opere și artiști diferiți. Urmează coresponden­țe cu artiști de diverse tendințe, responsabili de colecții de artă africană și oceanică, și, în 1912, Editura Piper, din München, scoate almanahul Der Blaue Reiter, în care se vor găsi cele mai diverse curente artistice, inclusiv desene ale copiilor. Almanahul are trei ediții – una obișnuită, una de lux (conținînd două gravuri colorate, semnate de cei doi) și una de muzeu (zece exemplare cu lucrările participanților). De unde vine titlul? Kandinsky a explicat: „Amîndoi iubim albastrul, Marc – caii cu călărețul“. Nimic mai simplu!

Proiectul va înceta după prima ediție. Kandinsky părăsește Germania, va reveni după 1921, Marc va cădea pe front, în 1916, la Verdun, dar faima Călărețului Albastru va dăinui peste veac.