de-clic(k)/atelier deschis. Arhitectura, instinct utopic și narativ

Mihail Bahtin a teoretizat pentru literatură un concept de o imensă valoare euristică: așa-numitul cronotop, adică un spațiu-timp determinat, o „lume“, în toată complexitatea singularității ei istorice. Cronotopul nu există, însă, de la sine, nu e dat în mod natural. Cronotopul este un spațiu-timp imaginat-povestit, adică o lume așa cum apare ea constituită imaginar exclusiv prin scris, și în primul rînd prin narațiune. A identifica un cronotop înseamnă a atribui valoare și statut ontologice unei lumi imaginare, a le „crede pe cuvînt“ și a le analiza ca și cum ar exista „de la sine“, adică așa cum sînt ele imaginate și descrise prin scris literar. Cronotopul este o lume, dar doar o lume făcută nu doar posibilă, ci reală prin și în scris. Nu există în afara scrisului, ceea ce n-o face să fie, însă, mai puțin lume. Mai mult chiar: se poate considera că abia în artă, verbală sau a imaginii, se pot imagina, adică, aparent, „descrie“ lumi. Noi, ca trăitori scufundați „ca peștele în apă“, înghițiți în lumile noastre istorice, nu avem decît arareori sentimentul de lume. Atîta timp cît nu e performată, simulată, „formalizată“, constituită artistic (unii ar spune: estetic), adică insolitată (în sensul generalizat al școlii […]