O propunere: reintroducerea examenului de Capacitate la finalul gimnaziului
- 24-02-2017
- Nr. 861
-
Mihnea MOROIANU
- OPINII
- 0 Comentarii
Cîteva date sumare despre parametrii la care funcționează actualul sistem românesc de educație: * În timpul ultimei campanii electorale, s-a menționat la un moment dat faptul că 42% dintre absolvenții gimnaziului românesc sînt analfabeți funcționali, adică sînt incapabili să înțeleagă și să aplice ceea ce au învățat. * Cu ocazia deschiderii, în septembrie 2016, a noului an școlar, a fost menționată și rata de circa 50% a eșecurilor la examenul de Bacalaureat (după introducerea camerelor de luat vederi, care au eliminat fraudarea sistematică de pînă atunci), precum și nivelul de 18% al abandonului școlar. * Din analiza rezultatelor ultimelor teste PISA (Programme for International Student Assessment), țara noastră este penultima din Uniunea Europeană (urmată doar de Cipru) în privința competențelor la matematică, științele naturii și lectură. Două dintre caracteristicile discuțiilor curente despre educație (inclusiv de celor pe marginea datelor amintite mai sus) sînt: Accentul pus pe dreptul la educație al fiecărui beneficiar individual al sistemului, cu neglijarea sau punerea între paranteze a importanței sociale a educației ca atare; și (mai ales ca urmare a scandalurilor de plagiat din ultimii ani): Tendința de a considera problemele studiilor universitare – privite drept cheia de boltă a întregului sistem – mai importante […]