O.J. Simpson, penitenciare americane și refugiați în Europa. Trei documentare de Oscar
- 24-02-2017
- Nr. 861
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 0 Comentarii
Dintre cele 15 documentare de pe lista scurtă a Premiilor Oscar 2017, anunțată în decembrie, cel puțin patru erau date ca „sigur nominalizate“ – unul (Fuocoammare/Fire at Sea de Gianfranco Rossi) despre insula Lampedusa ca centru al dramei refugiaților în căutarea Europei și trei (O.J.: Made in America de Ezra Edelman, 13th de Ava duVernay, I Am Not Your Negro de Raoul Peck) despre rasism și condiția negrilor în Statele Unite. Și au și fost selectate. Cel de‑al cincilea – Life, Animated de Roger Ross Williams –, despre viața lui Owen Suskind, un copil/tînăr cu sindrom Asperger care ajunge să comunice prin intermediul desenelor animate Disney, a stîrnit, inițial, mai puțin entuziasm decît atipicul Cameraperson al directoarei de imagine Kirsten Johnson sau decît Zero Days al lui Alex Gibney. Autoarea imaginii pentru oscarizatul Citizenfour al Laurei Poitras (dar și pentru anteriorul ei The Oath, mult mai puțin mediatizata, dar impresionanta, inclusiv ca limbaj cinematografic, poveste a șoferului lui Osama bin Laden), colaboratoare a lui Michael Moore și a Barbarei Kopple (dar și a autorului unuia dintre filmele nominalizate anul acesta, haitianul Raoul Peck, cu care a lucrat, în 2001, la Profit & Nothing But! Or Impolite Thoughts on the Class […]