libertatea noastră

noi am cunoscut libertatea de a merge pe vîrfuri

şi de-a vorbi în şoaptă despre ură, Dumnezeu,

sex, portocale şi altele, aşteptîndu-ne liniştiţi moartea

în ţarcurile tot mai reci. dar despre libertatea însăşi

nu vorbeam – nimeni nu credea cu-adevărat

în căderea comunismului: eram tare bătrîni.

 

apoi dictatorul a fugit şi noi am cunoscut

libertatea de-a vorbi tare despre ură, Dumnezeu,

sex, portocale şi altele. şi vorbeam, oho,

ce mai vorbeam! numai despre libertatea însăşi,

despre ridicarea ei cărămidă cu cărămidă,

ca o catedrală care să-nfrunte secole, nu vorbeam:

ne părea de-ajuns că o simţeam, orbitoare, divină,

pe propria piele: eram tare copii.

 

am cunoscut îndată libertatea de-a protesta în pieţe

(nu mai credeam că doar frumuseţea, doar cărţile

ne vor salva). înmărmuriţi de frig sub steaguri,

ţipam din rărunchi, să ne audă ei:

NU VREM SĂ FIM O NAŢIE DE HOŢI!

dar ei cunoşteau din rărunchi libertatea de-a nu auzi:

îşi înfigeau sălbatic pintenii în bidiviii lor cu valtrapuri

de aur şi ochi îmbăloşaţi de sînge, gonindu-i

spre libertatea de-a ne fura libertatea noastră.

 

acum, la un sfert de veac de la fuga dictatorului,

avem libertatea de a vedea cum libertatea ni se scurge

printre degete – străvezie, uşoară, de neoprit,

ca apa mării. şi mai avem libertatea de-a zice cu mîndrie:

numai noi, cei care am cunoscut atîtea feţe ale libertăţii,

putem vorbi în cunoştinţă de cauză despre libertate!

               

martie 2017