Exil și creativitate
- 05-05-2017
- Nr. 870
-
Norman MANEA
- ESEU
- 1 Comentarii
Dislocare adesea traumatică și deposedare psihică și materială, exilul este o experienţă umană esenţială. Narațiunea religioasă a înregistrat de timpuriu fenomenul și i-a conferit o rezonanţă istorică amplă. Abraham în Biblie și Ulysses în mitologia greacă au personificat, fiecare, această extremă aventură; și nu sînt singurii care au simbolizat-o pentru posteritate. Epoca modernă a amplificat centrifuga conflictelor de largă amploare și a catastrofelor globale, fie din cauza accidentelor naturale, fie în virtutea intenselor conflagrații militare. Odată cu intensificarea circulației între ţări și civilizații, ca și a vitezei de deplasare, înstrăinarea de locul natal – voită sau forţată – și exilul în depărtările cele mai depărtate au devenit fenomene curente. Dureroasă cum este și uneori chiar fatală, încercarea la care sînt supuși sau se supun semenii noștri nu este, însă, doar o năruire, ci și, uneori, o renaștere în necunoscut, după șocul și revelația pe care necunoscutul le produce. Nu este chiar o întîmplare că printre exilații deveniți celebri sînt nume marcante, de care cultura universală nu se poate lipsi. A transforma un handicap într-o reafirmare implică repercusiuni asupra destinului uman și asupra istoriei umanităţii. Am putea cita numeroase nume de savanți și de scriitori, de artiști și de gînditori care […]
Pentru cititorul pasionat (ori avizat, cîtuşi de puţin) povestea lui Peter Schlemihl e o mină inepuizabilă de sensuri şi o mărturie elocventă a ceea ce poate fi inspiraţia auctorială: de la autobiografic (şi, implicit, abisalul psihanalitic*) la pletora de elemente care au putut eşafoda studiul unui Todorov (fantastique, étrange, merveilleux, allégorie, poésie, symbolique), la perspective naratologice , interdisciplinaritate , ideologie sociologie… (à propos, nu mi-am putut reprima un zîmbet, – cum ar zice cavalerul lebedei mute :”această vine tare de departe-n mine…- dînd peste trimiterea la începuturile capitalismului…) Am uitat, în ani, de Peter Schlemihl, de atîta bogăţie (cum am uitat şi de un alt Peter, cel cu inima rece) însă, ciudat, Chamisso a rămas, prin “omisiune oblivitivă” (scuze), vocea perenă din Frauenliebe und Leben -despre care o fiinţă “eliberată” a ajuns să spună că este feminism din perspectivă falocratică- şi aceea a unei binecuvîntări demolatoare de ideologie din Das Schloss Boncourt. Exilul şi împărăţia…
*într-unul din romanele trilogiei Deptford a canadianului Robertson Davies un personaj are parte de iluminările unei psihanaliste jungiene în ce priveşte sensul Umbrei evocîndu-l chiar pe eroul nostru.
N.B. Mi se pare uşor imprudentă formularea “apropiat de Isus şi de fratele acestuia…” cînd se presupune că e cunoscut tumultul pe care-l poate provoca într-o “anumită” parte a publicului datorită istoricului hermeneuticii… venind de la cineva care ar trebui să aibă noţiuni despre polisemia ebraicului אַחִ֖ (akh), cel ce va fi fost la originea termenului elin din Septuaginta. Spre o pildă, în Geneza 13, 8 Avraam şi Lot (unchi şi nepot) sînt desemnaţi ca אַחִ֖ים.