Umbra e o oglindă incasabilă

Cu cît anii mei se adună, primesc zilnic vești: semne, daruri, întîlniri neașteptate… E ușor să spui simplu „coincidențe“. Dar eu cred că nu e doar atît. Unele „esprits se rencontrent“, m-am convins de multă vreme de acest lucru, de cînd am citit Plicul negru și ne petreceam vacanțele la Doi Mai. Știu că ne vedeam zilnic și aveam împreună un om foarte apropiat în minunatul poet care a fost Florin Mugur. Și iată, acum, încă o descoperire, și poate cea mai semnificativă. Prietenul meu german, Joachim Wittstock, cu care mi-am însoțit de zeci de ani „umbra“, fără să știu, pe drumurile acestei lumi – afirmația asta, vag desuetă, nu e o găselniță poetică, e purul adevăr. Drumurile ne-au purtat mereu prin aceleași orașe, prin burguri transilvane, prin aceleași castele de secol XVIII, din vechi așezări prusace, prin aceleași păduri cu veverițe și mistreți, printre aceleași cavouri impresionante ale vestiților breslași sași din Sighișoara sau în micul cvartal de morminte din piatră ale celebrei familii Brentano-Arnim, domeniul unor poeți artistocrați din preajma lui Goethe, de la castelul Wiepersdorf, unde își aveau reședința Clement Brentano, Bettina și Achim von Arnim… dar, mai ales, pe una din băncile care înconjoară Fîntîna Destinului […]