Cartea Cărţilor nu este Biblia, care este Cartea Cărţilor, ci Biblia multilingvă, cărticica, culegerea (logos), antologia paralel, contiguu,juxtapus poliglotă, caiet-maculator-colaj imanent, cartea-cu-Cărţi în mai multe limbi (a tuturor limbilor, plat-plan-ptolemeic), Cuvîntul (presupus) al Domnului simultan și pe faţă,declarat, în traducere, căci ca traducere: Biblia trebuie tradusă „orizontal“, este în permanentă traducere „plată“, „orizontală“ (și trebuie, tocmai de aceea, reprezentată ca traducere, în permanentă traducere: ca o hartă) tocmai pentru că este deja, în sine, ca atare și neîncetat, traducere „verticală”, tradusă ca Revelaţie (conform distincţiei propuse de Souleymane Bachir Diagne).
Cartea Cărţilor nu este Biblia, ci (potenţialinfinita) Biblie poliglotă, doar astfel, pe această cale (orizontală, „mundană“, a poliglotismului, a poli-idiotismului) universală.
Cartea Cărţilor nu e Biblia, pur și simplu, ci Biblia tradusă, în mai multe limbi deodată, Revelaţia în act și Cuvîntul Domnului în pogorîre pe faţă, Cincizecimea manifestă, manifestată, tipărită, ma(i)nifestată: limbi de foc pogorîte pe limbi, arzînd, înflăcărînd limbile.
Cartea Cărţilor este Biblia tradusă și în traducere așa cum o regăsesc, o refac abia practica „hibridă“, text-imagine, a avangardelor„istorice“ și deconstrucţia lui Jacques Derrida ca traducere-multiplicare-diferanţiere a Unului-și-Identicului, așa cum se manifestă, e arătată ea tipografic în Glas, de exemplu.
Avangardele deja (cu grijă și înfiorare) istoricizate, de mult „istorice“, ale secolului al XX-lea și deconstrucţia lui Derrida distrug Cartea și regăsesc, refac Biblia poliglotă, în/ca traducere, Cartea ca pluralitate a traducerilor Cărţii arătată (Biblia oglindă).
Și pentru că adevărul textului este de a fi, de fapt, legendă (așa cum voi demonstra, sper,anul viitor), textul de faţă chiar asta și e, o legendă la cîteva imagini mai mult decît lămuritoare. Mai întîi, o pagină din Biblia poliglotă de la Alcalá, „editată de arhiepiscopul de Toledo (6 volume, 1514-1517), [și care] este o capodoperă catolică de erudiţie comparativă: în centru latina Vulgatei, flancată de textul grecesc pe marginea interioară (tipărit pentru prima oară) și de textul ebraic pe marginea exterioară; deasupra fiecărui cuvînt grecesc se află traducerea lui în latină, deasupra fiecărui cuvînt ebraic se află litere mici care trimit la textul latinesc; pe marginea exterioară figurează rădăcina cuvintelor ebraice compuse, iar pe marginea inferioară a primului volum, așa-numitul targum al lui Onkelos (numit «traducere caldeeană») cu traducerea lui literală în latină. Totul începe și se termină cu latina: prologul o compară cu Isus flancat de cei doi tîlhari, care sînt greaca și ebraica“ (catalogul expoziţiei Après Babel, traduire, Actes Sud [Arles]-MUCEM [Marsilia], 2016-2017, curator Barbara Cassin, p. 155).
În ciuda acestei încercări de ierarhizare ideologic-religioasă, care poate părea mai degrabă o urmă, gestul e exemplar și irepetabil, adică trebuind să fie infinit repetat: toate monoteismele, toate „religiile Cărţii” sînt readuse, prin traducere exhibată, la (un) loc în aceeași Carte, în aceeași Carte a Cărţilor.Asta înseamnă o carte, Cartea și cartea: un tablou, o hartă, o imagine cognitivă a multiplicităţii și a traducerii. Ne plî
ngem, azi, că „imaginea“ și „digitalul“ vor ucide cartea? Care carte? Cartea (de mult) actuală e deja Carte moartă, Text care a ucis imaginea-revelaţie, negîndu-și cu trufie caracterul de legendă lămuritoare, de descriere a văzutului nevăzut.Imaginea (la fel ca și oralitatea) (doar) revine, și este deja, dintotdeauna, apocaliptică. Dacă avem ceva de făcut (în momentulde faţă, deci în general, totdeauna: prezentul ca a-fi-întotdeauna-prezent), asta e: să ne traducem permanent toate gesturile văzute și nevăzute, tocmai traducerea fiind sfinţirea.
După Biblia poliglotă de la Alcalá, două pagini, la întîmplare, din Glas (Galilée, Paris, 1974) de Jacques Derrida și o pagină din Manifesto Antropofago al lui Oswald de Andrade (apărut în Revista de Antropofagia, Sao Paulo, 1928-1929, text pe care l-am tradus acum cîţiva ani în revista Idea.
(Scriu simultan. Scriu imagine. Scriu de
văzut.)