Titlul acestui articol (sau, mai exact, a acestei serii de articole) sună sec, dacă nu chiar convențional, deși își propune să relateze ceva cu totul nou și înnoitor, cel puțin pentru cultura română. Aș fi vrut să intitulez articolul de față „«Răzbunarea traducătorului»: cooperare pentru o revoluție“ sau „«Răzbunarea traducătorului»: o internațională“, dar cel mai bun, mai potrivit titlu ar fi fost, după mine, „«Răzbunarea traducătorului»: întîlniri pentru o nouă conștiință literară“ sau „«Răzbunarea traducătorului»: întîlniri pentru a traduce mai bine“. Căci despre toate acestea (și multe altele în plus) este vorba.
Concret, între 30 iunie și 14 iulie, m-am aflat la Paris alături de zece (de fapt nouă, unul a fost nevoit, din motive personale, să-și anuleze în ultimul moment călătoria) colegi traducători mai tineri, pentru a continua ceea ce făcuserăm la București începînd din octombrie 2016: prima (de fapt, a doua) ediție a unui Atelier de formare a traducătorilor literari organizat, în colaborare, de Centre National du Livre din Paris și Institutul Cultural Român. O primă ediție a acestui atelier-seminar avusese loc în 2012-2013, în siajul invitării României ca țară-vedetă la Salonul de Carte de la Paris, cu două diferențe notabile față de cel de acum: implicase doi „animatori“-formatori (pe Vlad Alexandrescu și pe subsemnatul) și vizase doar științele sociale și umaniste, „traducîndu-se“ prin publicarea (la Editura Polirom) a unui masiv tom intitulat Ateliere ale modernității.
După cîțiva ani de pauză, Institutul Cultural Român și Centre National du Livre au reluat colaborarea în materie de formare, de „profesionalizare“ a traducătorilor literari, păstrînd „formatul“ atelierului, dar extinzîndu-i domeniul la întreaga expresie literară.
Practic, după o fază de selecție pe bază de aplicații (singura condiție administrativ-eliminatorie fiind dovedirea a cel puțin unui început de vocație, altfel spus, publicarea a cel puțin o traducere la o editură profesionistă, deci nu în regie proprie), din octombrie 2016 pînă în iunie 2017, ne-am întînit lunar la București, la ICR, și am lucrat aplicat, pe texte, încercînd să le inculc mai tinerilor mei colegi ideea că traducerea este un fapt colectiv, ține de cooperare și dialog, propunînd, în felul acesta, un model generalizabil pentru lumea actuală, un fapt cultural deschis, relativ, permanent amendabil și ameliorabil: spre deosebire de opera „primă“, traducerea nu este niciodată unică și încheiată, deci sacrosanctă, relativitatea și „imperfecțiunea“, altfel spus, secundaritatea fiind tocmai virtutea ei de bază, capabilă, ca un adevărat punct arhimedic, să răstoarne, adică să reașeze, potrivit unui adevăr în același timp substanțial și pragmatic, viziunea asupra literaturii, culturii, politicii, lumii. Traducerea este principalul punct arhimedic al tot mai dezolantei și dezafectatei lumi actuale, pradă tuturor regresiilor izolaționiste, de repliere, închidere, izolare: contribuția inalienabilă a „depășitei“ culturi umaniste scrise. Trebuie să intrăm, urgent, în traducere, adică în refacere.
Așa privind lucrurile, se poate spune despre cele două instituții organizatoare, Centrul (francez) al Cărții și Institutul Cultural Român, că se află într-o anumită avangardă culturală, prin susținerea și organizarea acestui atelier dedicat formării, altfel spus, profesionalizării traducătorilor literari.
Concret, ce-am făcut la Paris? Pentru cei interesați, informații pot fi găsite aici: http://www.centrenationaldulivre.fr/en/actualites/aid-1133/seminaires_de_jeunes_traducteurs_ roumains_et_algeriens. Importante, pentru această a doua fază, pariziană, a Atelierului, au fost întîlnirile cu diferiți responsabili francezi din „lanțul cărții“, care au avut darul de a contextualiza rolul traducătorilor, relevîndu-le – lor înșile, înainte de toate – atît importanța, cît și responsabilitatea și îndatoririle – în primul rînd, atît în Franța, cît mai cu seamă în România, repet, față de ei înșiși.
În cele două săptămîni petrecute la Paris, traducătorii români sper că au devenit mai conștienți de sine, fiind ajutați să se obiectiveze profesional. Ceea ce, pentru orice traducător român, este, în momentul de față, esențial. Și asta deoarece, în momentul de față, traducătorul este, fără nici un moft lingvistic, exploatat. Adică disprețuit și întrebuințat într-un mod destul de primitiv.
De aici, de la această situație a traducătorului literar român, trebuie să pornim, căci de ea ne izbim și în ea sîntem blocați (nu numai noi, ca traducători, ci însăși cultura română, tocmai de aceea mai provincială, poate, ca aproape niciodată). Și tocmai din această perspectivă se va dovedi, sper, esențială, formatoare și mai ales transformatoare formarea trans-lingvistică, instituțional-profesională, a tinerilor traducători literari români, așa cum a fost ea plănuită și realizată în cadrul recentului seminar de la Paris (sau al versantului francez al Atelierului franco-român).
O vom lua însă pe rînd și cît se poate de apăsat, adică responsabil și vizonar. Căci o întreagă acțiune politică trebuie să înceapă de aici. Tocmai de aceea îmi zburase, inițial, gîndul la „revoluție“…
Va urma
Topica înlesnește mult traducerile (lineare) din franceză. Sper că tinerii cetățeni cu dubla cetățenie, cetățeni în țara de reședință și în UE, să fie la fel de hotărîți să participe la conexiunile literare, culturale, artistice, civice, ca autorul.
Cîte cărti traduse din literatura română contemporană au ajuns 2016 în mîinile cititorilor – cumpărătorilor francezi ?
Cîte cărti traduse din literatura franceză contemporană au ajuns 2016 in mîinile cititorilor români? Bani pentru traducători ?
….. « … Căci o întreagă acțiune politică trebuie să înceapă de aici. Tocmai de aceea îmi zburase, inițial, gîndul la „revoluție“…
Pasivitatea civică (rezistența prin cultură….explică greii de la București spiritul civic « absent », timid în trecutul recent) ramîne o întrebare actuală, nerezolvată în țară și în UE. Forma fără fond ?
Refuzul cetătenilor români de a participa „public » în domeniul « comunitar », refuzul de a se angaja în domeniul obștesc se poate măsura la cota de absenți în cabina de vot 16.12.2016. Autorul se referă numai la « cărturari », la cei versați în domeniul literelor ?
… « … Aș fi vrut să intitulez articolul de față „«Răzbunarea traducătorului»: cooperare pentru o revoluție“ sau „«Răzbunarea traducătorului»: o internațională“, dar cel mai bun, mai potrivit titlu ar fi fost, după mine, „«Răzbunarea traducătorului»: întîlniri pentru o nouă conștiință literară“ sau „«Răzbunarea traducătorului»: întîlniri pentru a traduce mai bine“. …..
După 700 de ani …. traducătorii orașelor multilingue, multiculturale Sibiu, Brașov, Cluj, Oradea, Arad au realizat în traducerile lor în/din limbile locuitorilor acestor orașe cîte ceva din speranțele, țelurile autorului? Refuzul de a recepta și a păstra patrimoniul literar, artistic, cultural multilinguistic, multicultural din provinciile „istorice” Bucovina, Banat, Transilvania e azi numai amintire apăsătoare din trecutul recent? Ministerul Culturii și Identității naționale … … ?
La TM2021 se vor prezenta care traduceri din /în limbile cetățenilor orașului de pe Bega?
Calendarul cultural e favorabil limbii și literaturii române. La Buchmesse Leipzig în martie 2018 traducerile și traducătorii se prezintă în fața unui public continental, universal.
Observatorul cultural al secolului 21 publică pluralitate literară, culturală, artistică. E un început nou îndrăzneț, promitător. Citesc și admir. E un început de mult timp așteptat, dorit în sfera publică după „cenzura- autocenzura”, deformarea societății și limbii 1939-1989. Nu cedăm.
Cum se va prezenta societatea civică (unui public continental și global) la președinția UE 2019 în era digitală?