Circul tragic al unei guvernări inepte

Aproape că nu există zi în care ştirile despre măsurile luate de actualul ministru al Educaţiei şi Cercetării să nu constituie breaking news, la concurenţă cu veştile despre Harvey, Irma şi Jose, uraganele care au măturat în ultimele săptămîni Caraibele, Cuba, precum şi cele mai sudice state americane, Texas şi Florida. Şi nu, conexiunea nu este deloc întîmplătoare, căci impactul pe termen mediu şi lung pe care deciziile dlui Pop îl vor avea asupra sistemului educaţional autohton este la fel de devastator precum cel al uraganelor mai sus pomenite. Cum nu-l recomandă pentru postul de ministru nici competenţa profesională şi nici inteligenţa managerială, Dl Pop pare decis să concureze cu forţele naturii în tentativa sa de a pune la pămînt un domeniu vital pentru buna funcţionare a societăţii româneşti. Fie pentru că nu-şi dă seama de importanţa strategică a domeniului pe care‑l păstoreşte, fie, dimpotrivă, tocmai pentru că ştie asta şi misiunea încredinţată de partid (??) este să facă tabula rasa din tot ceea ce a mai rămas încă funcţional în educaţie, dl Pop acţionează cu inventivitate, viteză şi eficienţă de-a dreptul ieşite din comun. În ritmul acesta, probabil că, în mai puţin de un an, Incompetenţa Sa va reuşi să distrugă atît de mult, încît va fi nevoie de mulţi ani pentru a repune învăţămîntul românesc pe linia de plutire.

Dar, dacă pentru Învăţămînt ca instituţie poate exista o vagă speranţă de redresare, mă întreb dacă există cineva în minister sau la partidul de guvernămînt, care să se gîndească şi la copiii deveniţi cobai într-un experiment condus de un chirurg orb, ciung şi surd? Dincolo de promisiunile electorale care rostogolesc asurzitor slogane populiste, în care grija pentru cei mulţi şi necăjiţi e proclamată şi declamată permanent, măsurile luate sistematic de personajele sinistre care au ajuns să decidă viitorul nostru şi al copiilor noştri – în educaţie şi economie, în justiţie şi sănătate – sînt îndreptate împotriva omului simplu, a celui care munceşte cinstit şi gîndeşte pe cont propriu. Consecvenţa cu care angajaţii circului guvernamental lovesc în oamenii de rînd nu e întrecută decît de neruşinarea cu care îşi urmăresc propriile interese, instalîndu-şi copiii, soţiile şi amantele în funcţii bine plătite din bani publici. Promisiunile din campania electorală nu fac nici cît o ceapă degerată, căci convingerea clovnilor politici este că electoratul nu e altceva decît o turmă bleagă, o masă de manevră ce poate fi în continuare manipulată prin intermediul unor mercenari de presă, dispuşi să construiască o realitate paralelă, să inventeze false subiecte şi să spoiască mizeria cotidiană în roz-bombon. Ce nevoie ar avea o clasă politică dominată de analfabeţi, sforari şi indivizi convinşi că doar proştii trebuie să respecte legea de cetăţeni educaţi, cu spirit critic şi capabili să facă diferenţa între vorbe şi fapte? Înclin să cred că efortul actualilor guvernanţi este să-i alunge din ţară pe toţi cei care încă mai gîndesc pe cont propriu, pe toţi cei care înţeleg ce se întîmplă şi nu vor să accepte situaţia.

Cu foarte puţine excepţii, României de astăzi îi lipsesc valorile la vîrf! Pe unele le-a alungat, de altele şi-a bătut joc, pe altele nu e în stare să le recunoască. Situaţia de acum e rezultatul unor decenii întregi de război sistematic dus împotriva competenţei, educaţiei solide, performanţei, consecvenţei şi spiritului critic în toate domeniile de activitate, rezultatul desconsiderării cu metodă a educaţiei, culturii şi sănătăţii publice. În toate domeniile vieţii sociale, au triumfat demagogii, şmecherii, impostorii cu tupeu şi relaţii, indivizii şantajabili şi dispuşi la orice compromis, care i-au marginalizat, cînd nu i-au alungat de tot, pe cei care, prin contrast, le‑ar fi putut periclita interesele personale.

Climatul social este de-aşa natură încît singura performanţă posibilă este cea individuală, obţinută în pofida sistemului autohton, datorită tenacităţii unor oameni ce-şi iau viaţa în mîini sau, în alte cazuri, mulţumită încăpăţînării părinţilor şi spiritului de sacrificiu al unor profesori admirabili.

Aştept ca într-un viitor apropiat actualii guvernanţi, responsabili de catastrofa educaţiei şi cercetării, să fie judecaţi pentru atentat la siguranţa naţională, iar dreptul lor la apărare să fie asigurat de specialişti asemenea lor, care să fi studiat intens manualul de sport, în şcoli lipsite de teren şi/sau sală de sport. Să fie trataţi de medici care şi-au trecut examenele contra cost, ajunşi la post prin pile şi intervenţii, iar de afacerile lor să se ocupe „doctori“ în economie şi finanţe, cu studii făcute la „private“ şi cu teze de doctorat plagiate.

Aştept cu interes apocalipsa incompetenţei şi a ticăloşiei poleite, aştept învierea spiritului civic şi a solidarităţii, precum şi ziua în care vom înţelege că de noi depind tot binele şi tot răul din societatea românească. E singura noastră şansă de a mai avea o ţară şi peste cincizeci de ani.