În perioada 4-5 octombrie, la București s‑a ținut conferința de tehnologie Internet and Mobile World. Intenția evenimentului a fost orientată înspre zona de business și a avut o abordare mai degrabă funcțională decît una creativ-experimentală asupra domeniului. Cu toate acestea, simpozionul a reușit să aducă în dezbatere și o temă cu relevanță culturală mai profundă: modul în care putem augmenta percepțiile senzoriale prin intermediul tehnologiei. Neil Harbisson, primul cyborg recunoscut instituțional în calitate de cetățean britanic, a fost invitat în cadrul conferinței pentru a discuta despre intervenția tehnologică în evoluția speciei umane.
Să începem povestea noastră prin a ne lămuri ce înseamnă mai exact să devii cyborg. În termeni generali, cyborgul este o formă de existență hibridă, între om și robot. Este un organism viu, care deține și caracteristici ale unui robot. Această definiție a devenit deja foarte răspîndită în literatura SF, dar pentru a ne reprezenta cum se aplică o astfel de idee în realitate trebuie să discutăm exemplul specific al lui Neil Harbisson. Acesta are un organ de simț artificial, sub forma unei antene, care îi permite să audă culorile din jurul lui.
Inițial, Neil a fost om – la fel ca noi, ca Steve Jobs, David Beckham și Unchiu’ Gogu. Avea totuși o particularitate: nu putea percepe culoarea; deci, pe parcursul copilăriei a cunoscut lumea în alb și negru. A urmat studii în domeniul muzicii și al artelor vizuale, iar în anul 2003 a inițiat, în cadrul Dartington College of Arts, un proiect de cercetare care avea ca obiectiv transformarea frecvențelor luminoase ale culorilor în frecvențe sonore. Odată ce a proiectat acest dispozitiv, a întîmpinat dificultatea de a găsi un chirurg care să efectueze operația de implant. Această intervenție a fost în repetate rînduri respinsă pe motive etice, sub argumentul că medicina are misiunea de a remedia daune ale corpului uman, iar cazul lui Neil nu se încadrează în această categorie. În cele din urmă, operația a fost realizată sub anonimat, iar în anul 2004 Neil a devenit primul cyborg din realitate.
Soluția de design, în forma ei actuală, ar putea să pară excentrică: implantarea unei antene
deasupra capului. Amestecul dintre o entitate organică și un membru anorganic pare în mod special stranie. Creează un contrast estetic care este fie demonstrativ, fie absurd. Nu mă refer la ideea de implant, ci la ideea de a folosi materiale anorganice. În momentul de față, această opțiune reflectă o obsesie mai largă din cadrul industriei tehnologice: un
imaginar al sinteticului, artificialului, anorganicului. Este o discuție complicată, asupra căreia promit să revin cu altă ocazie. Pentru moment, doresc să subliniez faptul că soluția unei antene este o decizie care ține de o cultură estetică, dar pe viitor am putea găsi alternative funcționale mai organice.
În cadrul unei conferințe TEDx, Neil Harbisson spune că motivația lui pentru a da curs acestui proiect a fost aceea de a avea acces la semnificația culturală a culorii. Chiar și pentru cineva care nu o percepe, culoarea este o parte evidentă a vieții cotidiene. Gîndiți‑vă la Pantera Roz, Bluetooth, Pink Floyd sau Crucea Roșie. O mulțime de repere culturale fac apel la semnificații cromatice.
În numeroase ocazii, Neil a prezentat public transformările neurologice și cognitive prin care a trecut. La început, asocierea dintre sunet și culoare era o senzație conștientă, pe care trebuia să învețe cum să o interpreteze. Pe parcurs, mecanismele de interpretare au fost asimilate, iar acum a devenit o formă spontană și involuntară de percepție. Nu mai are nevoie să se gîndească pentru a descifra stimuli sono-cromatici, e un proces care se întîmplă spontan, chiar și în vis.
Acum, Neil are un mijloc de a identifica toate culorile din mediul înconjurător, așa că poate descifra convențiile sociale asociate. Cu toate acestea, interpretează diferit impactul emoțional al culorii. Din punct de vedere sono-cromatic, roșul este cea mai calmă culoare, pentru că are cea mai joasă frecvență. La polul opus este movul, căruia îi corespunde o frecvență înaltă. Această grilă de înțelegere a culorii este exact opusă interpretării convenționale, a celor care percep cromatica pe cale vizuală.
Avînd această perspectivă senzorială unică, Neil a inițiat o mare diversitate de proiecte artistice. Ține concerte în cadrul cărora se uită la public și difuzează în timp real sunetul culorilor. De asemenea, a conceput un propriu stil vestimentar care să sune bine și, nu în ultimul rînd, construiește compoziții sono-cromatice comestibile. Adică lucrează în colaborare cu un restaurant pentru a crea feluri de mîncare ce reproduc melodii celebre prin cromatica lor.
Pe lîngă culorile de bază, artistul cyborg are posibilitatea de a percepe și unde pe care ochiul uman nu le poate procesa: razele ultraviolete și infraroșul. În momentul de față, explorează și alte direcții în care tehnologia poate extinde percepția umană, cum ar fi simțul timpului și al mișcării… Lista ar putea include multe alte simțuri pentru care nu avem încă un nume.