Planul îndepărtării mele din SNSPA cu acuza de antisemitism sau negaţionism fusese deja anunţat de dl Liviu Rotman. Îl citez: „este profesor universitar şi implicit are posibilitatea de a influența direct tînăra generație. Și, în acest sens… avem o problemă. Gravă!“. Teza a fost repetată de istoric în paginile Observatorului cultural (nr. 885, din 17 august 2017) şi la Şcoală.
Care a fost planul ales ca „să nu mai influențez direct tînăra generație“? Pe 14 septembrie 2017, Consiliul Facultăţii de Ştiinţe Politice (FSP) din SNSPA s-a întrunit pentru a exprima o opinie consultativă cu privire la cererile colegilor care, ajunşi la vîrsta de 65 de ani sau depăşind-o, doreau să continue activitatea. Unele universităţi importante – Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara – au adoptat practica de a pensiona toate cadrele didactice care au împlinit respectiva vîrsta. Totuşi, politica SNSPA a fost şi este să prelungească contractele anual, căci legea o permite.
La Facultatea de Ştiinţe Politice, ca şi la celelalte facultăţi, erau depuse mai multe cereri de acest tip. Printre ele, şi a mea. Decanul Facultăţii, Cristian Pîrvulescu, a anunţat-o, garnisind solicitarea cu o surpriză: ar exista reclamaţii privind atitudinile mele „negaţioniste“. Una ar veni „tocmai de la Washington“. Decanul a făcut referire explicit la textul din Observator cultural – „Cîtă ideologie, cîtă cunoaștere în «cazul Mircea Vulcănescu»?“ (nr. 881, 21 iulie 2017)
La acea şedinţă de Consiliu au participat opt membri. Deşi regula este votul deschis, decanul a cerut de astă dată unul secret. Au completat buletinele de vot doar cinci persoane. Trei dintre cei prezenţi au refuzat să semneze ce le propunea dl Pîrvulescu, un vot a fost pentru reînnoirea contractului meu, un altul abţinere, iar trei împotrivă.
După Consiliul FSP, s-a întrunit Consiliul de Administraţie al Şcolii (format din rector, prorectori, decani şi secretarul administrativ general). Domnul Pîrvulescu a transmis celor prezenţi că „votul solicitat este unul de recomandare, urmînd ca decizia finală să fie stabilită de CA şi Senatul SNSPA“ (citez din procesul verbal al şedinţei), apreciindu-l ca opoziţie la prelungirea angajării mele. Solicitarea pe care am depus-o „nu a fost supusă avizării Consiliului de Administraţie“ (răspunsul conducerii SNSPA), avîndu-se în vedere votul din Consiliul Facultății de Științe Politice. Pe aceeaşi logică, Senatul, veriga decizională, a adoptat ad-hoc o nouă metodologie care instituia regula preluării automate a opţiunilor exprimate de facultăţi, motivînd astfel neluarea în dezbatere a cererii pe care o făcusem.
În final, tuturor profesorilor din SNSPA, cît de în vîrstă (Teodor Meleşcanu are 76 de ani şi e oarecum ocupat ca ministru de Externe al României) şi cît de departe (George Maior, ambasador la Washington, şi el cu multe sarcini, şi el angajat al SNSPA), li s-a prelungit contractul. Am fost excepţia, vinovat fiind de aşa-zise „atitudini negaţioniste“.
Un plan ascuns perfect descoperit
Semnificaţia seriei de acţiuni şi intenţia sînt ridicol de transparente. La întrunirea Consiliului Facultății de Științe Politice nu a fost adoptată vreo regulă privind cvorumul şi interpretarea votului. Cel care stabileşte condiţiile luării unei decizii este statutul. În lipsa acestuia, se aplică principiile generale. În cazul în care situația nu are natura uneia care cere un vot calificat, regula este majoritatea simplă din persoanele prezente. Or, 3 din 8 nu formează o majoritate. O astfel de distribuţie a opţiunilor exprimate nu stabileşte o decizie de grup. Votul din Consiliul FSP înseamnă indecizie.
Competenţa decizională aparţine Senatului SNSPA. Acesta este obligat, conform Legii educaţiei naţionale, să se pronunţe, luînd ca reper criteriile de performanţă profesională şi ţinînd cont de existenţa unor titulari cu ştiinţa de a preda cursurile universitarului care pleacă. Dezbaterea în Senat a fiecărui caz în parte cu luarea în considerare, explicită, a criteriilor nu este în nici un caz facultativă (vezi art. 289 (3) şi (6) ale Legii). Fiind „cel mai înalt for de decizie şi deliberare la nivelul universităţii“, Senatul poate introduce noi paşi ori noi criterii de evaluare, dar în nici un caz nu poate răsturna legea. Iar voinţa Legii educaţiei naţionale este clară: subiectul prelungirii contractelor de muncă nu poate fi hotărît la nivelurile de conducere inferioare ale universităţii.
Cum să înţelegi că, într-o universitate dedicată ştiinţelor şi administraţiei, se adoptă hotărîri care încalcă cu nonşalanţă ierarhia normelor?
Deci, Consiliul de Administraţie a refuzat să îşi dea avizul, deşi căpătase această competenţă în anul 2012; Senatul a evitat să discute cererile, deşi era obligat. Toate cadrele didactice din FSP care au solicitat prelungirea activităţii (ca şi din celelalte facultăţi) au primit acceptul, chiar dacă aveau indicatori academici sensibil mai mici decît ai mei. Sensul legii referitor la „performanţa profesională“ este şi demonstrarea „tonusului academic“ în anii de dinaintea pensionării. În ultimii patru ani, am publicat cinci volume importante (unele premiate), mi-au apărut cel puţin două studii ori capitole pe an în reviste sau edituri indexate în baze de date internaţionale, am participat constant la conferinţe internaţionale. Nu ştiu pe altcineva dintre solicitanţii prelungirilor din SNSPA cu o asemenea activitate. În sfîrşit, relativ la specificul cursurilor pe care le predau, nu există titulari.
Penibilul acuzaţiilor
Am prezentat mai sus viciul procedurilor. Ele pălesc însă în faţa fondului, a etichetărilor. Cum să numeşti „negaţionist“ (cum a susţinut dl Cristian Pîrvulescu, pe urma lui Liviu Rotman) şi, deci, antisemit pe un cercetător care promovează de un sfert de veac recunoaşterea Holocaustului transnistrean în articole, studii şi cărţi? Care numai în 2016 a publicat două cercetări, bazate pe documente din intervalul 1920-1944 privind antisemitismul şi Holocaustul românesc? Care a fost dat în judecată de două ori pentru condamnarea manifestărilor antisemite brutale (Ion Coja) sau a limbajului necontrolat care poate induce antisemitism (Paul Goma)? Care a introdus în facultate cursuri menite să îi adîncească pe studenţi în problematica antisemitismului? Cum să îl califici „extremist de dreapta“ (Liviu Rotman: „o poziție comună cu cele ale extremismului de dreapta, folosind de altfel și vocabularul acestuia“) pe autorul primei sinteze asupra extremismului de dreapta în România, des citată în publicaţii internaţionale? Care a tot fost invitat la dezbateri internaţionale pe temă şi a publicat pînă recent studii sau capitole (în 2015, la prestigioasa Editură Routledge) privind evoluţiile extremismului de dreapta din ţară?
În ce priveşte eseul meu despre Mircea Vulcănescu, a fost elaborat la aproape doi ani din momentul în care a început ampla dezbatere privind locul acestei victime a comunismului în memoria colectivă. În lungul interval de timp am făcut investigaţii care în final au dus la textul din Observator cultural. În ciuda limitei de argumentare şi a stilului care ţineau de cerinţele unei reviste de cultură săptămînale, cele scrise erau prin excelenţă analiză tehnică, la nivelul de detaliu necesar rectificării mistificărilor. Contrafaceri tot apăruseră, anterior eseului, au apărut şi după – precum reacţia lui Radu Ioanid, „reclamantul de la Washington“, care pe HotNews, luna august a.c., falsifica încă o dată faptele scriind că Vulcănescu a fost condamnat pentru „activitatea lui în cadrul guvernului Antonescu“. Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti din 6 februarie 1948 e clară. Ca şi Tribunalul Poporului, Curtea nu a putut descoperi nici o „activitate“ care să motiveze condamnarea lui Vulcănescu, din contră, activitatea sa a fost tratată drept circumstanţă atenuantă. Judecătorii au motivat prin „răspunderea ce […] este legată exclusiv de participarea la guvern, al cărei efect se concretizează în fapte de militare pentru hitlerism“ şi „astfel a achiesat la hotărîrea de continuarea războiului în contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice…“ (Arhiva CNSAS, DP 000232, vol. 1, ff. 189-190). Şi faptele „de militare pentru hitlerism“ şi „achiesarea la continuarea războiului“ sînt etichete fără substanţă, prin ele însele dovada absenţei unor probe incriminante.
Or, ce universitate este aceasta care penalizează recursul la arhive, documente şi raţionamente? Şi ce universitari sînt cei care participă sau asistă pasivi la transformarea eforturilor menite să ne facă morali faţă de vii sau morţi într-o acuzaţie de imoralitate?
Actorii
Dintre argumentele că această poveste implică oamenii Institutului „Elie Wiesel“, în faţă, istoricul Liviu Rotman, în fundal, Radu Ioanid şi Alexandru Florian, amintesc aici acuzaţia de „antisemit“ pe care mi-a adus-o Radu Ioanid încă din anii 1990. „Coliziunea“ cu Ioanid şi Florian a început de la multele texte pe care le-am publicat, critice la adresa preşedintelui Ion Iliescu şi a Serviciului Român de Informaţii. Mai tîrziu, s-au adăugat confruntările directe pe terenul campaniei lor sistematice de denigrare a disidenţilor şi a opozanţilor anticomunişti, a iniţiativelor dedicate memoriei anticomuniste, în sfîrşit, de manipulare a informaţiilor implicate în construcţia unei etici a memoriei.
Mai greu este de înţeles cum a ajuns să fie preluată acuza la SNSPA. Stînd departe în cei zece ani de cînd sînt angajat al Şcolii de competiţia de poziţii şi resurse, am avut mereu relaţii cordiale cu colegii, inclusiv cu cei trei care au votat împotrivă. Îmi respect studenţii, nu doar prin faptul că le vorbesc politicos. Bănuiesc faptul că majoritatea colegilor mă consideră eventual un „pro-minoritar radical“, nicicum să-şi imagineze că pot fi asociat cu antisemitismul. Atunci? Reţin aici că acest plan perfect transparent a implicat o mînă de oameni, nu instituţia, ale cărei reguli au fost încălcate, şi nu comunitatea academică, a cărei voce a fost evitată. Dedesubturile fac parte dintr-o altă discuţie.
Ameninţările la viaţa universitară şi dezbaterea publică
Ca fapte ce ţin de viaţa mea personală, cele enumerate nu aveau de ce să ocupe paginile Observatorului cultural. Au fost descrise aici întrucît cred că au şi o certă relevanţă publică. Un astfel de precedent constituie un afront la adresa vieţii universitare: pune în discuţie libertatea academică, raporturile în interiorul comunităţii noastre care funcţionează pe colegialitate, respectarea unui nivel al regulilor cît de cît rezonabil. Astfel de evenimente diluează relevanţa universităţilor în societate. Mi se pare firesc ca universitarii să se simtă umiliţi cînd sunt puşi în faţa unor situaţii precum cea descrisă.
Instituţii universitare slabe duc în jos dezbaterea publică. Textul meu despre „Cîtă ideologie, cîtă cunoaștere în «cazul Mircea Vulcănescu»?“ din Observator cultural, care a fost semnalul pentru scenariul „reglării de conturi“, era prin excelenţă rezultatul unei munci de cercetător. Astfel de investigaţii permit depăşirea opiniilor impresioniste şi sînt singura redută împotriva mistificării practicate de către cei care au transformat tema memoriei într-o întreprindere fondată pe interese personale şi politice. Or, tocmai universitatea să expulzeze un exerciţiu de cunoaştere? Care este valoarea unei dezbateri publice, dacă ea rămîne doar terenul părerilor şi manipulărilor?
Inteleg, din ceea ce citesc aici, ca exista o discutie despre Liviu Rotman ca impostor, dar nu stiu exact ce fapte sunt avute in vedere (poate ma lamureste cineva). Stiu insa, din surse de prima mina si de maxima proximitate cu faptul, ca Liviu Rotman a practicat cele mai diverse si brutale forme de plagiat, inclusiv fortarea celor din subordine sa-si publice cercetarile sub numele lui, in schimbul „neimpotrivirii” sale la evolutia lor academica. Ar trebui ca cineva sa investigheze acest lucru, de mare gravitate academica, morala si legala. Colegii sai de la SNSPA ar trebui sa fie nelinistiti de el si preocupati de onoarea institutiei pe care o ilustreaza.
Fara suparare, dar performantele unei scoli sunt judecate dupa rezultatele elevilor acelei scoli DUPA terminarea scolii. Ori, avand in vedere ca majoritatea politicienilor de varf ai Romaniei (care au condus tara noastra spre minunatele prapastii de civilizatie si progres pe care le vedem zilnic, sic!) au absolvit „cum laude” aceasta scoala fosta Stefan Gheorghiu… ei bine, tot SNSPA-ul trebuie desfiintat si banii lor, proveniti pana acum de la buget, sa fie investiti in spitale moderne! Parerea mea, de la firul ierbii. De ce sa platim sinecuri unora care cica-educa politicieni care fura zilnic si falimenteaza statul roman? Pai asa ii invata?
Doamna Irina Grigore — inteleg ca incercati sa trageti mortul pe Academiei? Pai haide sa rationam — insinuati intr-un mod tipic calomniei „s-o intrebe pe sotia dansului” (adica „eu nu am spus, dar daca voi intelegeti ca ar fi existat fitesh legaturi cu securitate, ce tare ma voi bucura”, cam asa se traduce pe romaneste fraza eliptica pe care ati produs-o), niste vechi „pacate de familie”. Atunci A) daca stiti asa de bine, de ce atat de eliptica? si B) daca aceste pacate exista, vechi de 30 de ani, de ce a putut trai si influenta tineretul o viata intreaga, dar cand corecteaza putin deriva cu privire la Mircea Vulcanescu, el isi pierde functia. Vorbiti doamna pana la capat, ce ale aberatia dumneavoastra cu tema? V-au trimis in front, daca vreti sa va pastrati locul, sau ce rost ale polologhia? Cred ca veti mai trada si veti umbla cu delatiuni, pana vor veni sa va ia strict si personal painea de pe masa, si tot nu veti intelege ca aceasta nemernicie va taie in carne vie.
In primul rând, îmi cer scuze pentru prejudecatile mele. Sa începem cu începutul. Dumneavoastră intr-adevăr aveti o varsta, lumea se schimba, nu vad de ce va agatati de un post mai ales in invatamant care stim cu totii ce probleme grave are. Mai bine va dedicati activitatea intelectuala in particular, sunt sigur ca ati reusi sa faceti cu adevărat ce v-ati dorii si nici n-ati sta sa va murdariti cu toti colegii dumneavoastră in polemici inutile. Mă repet, nu cunosc situatia, in principiu nici nu ma interesează dar daca a ajuns postarea la mine pe wall pe facebook m-am simtit nevoit sa-mi spun si eu părerea. Multumesc si ma scuzati pentru interventie.
Se intelege din text ca autorul (GA) nu a fost „dat afara de la SNSPA”, ci „pensionat”, cumva împotriva vointei sale. Sigur ca ar fi fost mai onorabil sa se fi gasit un alt pretext, fara sa apara ca o sanctiune pentru „delictul de opinie”. Si sigur ca, daca ne uitam la anul nasterii sale (1952) si la anul cind s-a nascut preopinentul sau, Liviu Rotman (1947), putem concluziona ca universitatea il considera indispensabil pe cel din urma si… dispensabil pe GA. Un fost dizident anti-comunist, care pare sa imbratiseze idei de stinga (drepturi pentru minoritati sexuale, umanism secular) se trezeste pensionat fara voie de la SNSPA si acuzat ca e „extremist de dreapta” de un domn care nu pare sa fi mers vreodata împotriva curentului – si care e bine mersi profesor la SNSPA in ciuda celor 70 de primaveri… Si asta in ciuda unei fineti analitice pe care cititorul nu o poate observa la oponentul sau LR, cu toata bunavointa. Concluziile sa le traga fiecare…
Cum, cit sa te mai miri de buna asezare a lucrurilor intr-o bastina ce nu doar te duce cu gindul la marasm , te face sa il traiesti in fiece clipa, pina si in somn? Nici miriapod, literalmente, sa fii, nu ti-ar ajunge membrele sa te crucesti de tupeul boeuf al unora care “aradica” standarde social-morale si intelectuale prin batatura neoasa. Un “universitar” impostor (- si care impostor va si repauza, caci nu-i pasa o farima, in tara in care politicienii sind sanctionati, pentru plagiat, cu postul de prim ministru -) cu inepuizabil credit la SNSPA (Liviu Rotman) denunta in OC primejdia de moarte ce ii paste pe niste juni studiosi supusi perversitatilor intelectuale izvorind din Gabriel Andreescu; o torta preluata (emanind intunecime) dinspre un institut condus de a doua generatie de familie crescuta in luminile idealurilor comuniste dinastic transmise si oblojite; niste colegi universitari ghidati de inebranlabile principii si de un spirit (sa-i zicem duh, ca sa stim de unde se scoboara duhoarea) rector de Stefan Gheorghiu, pus la treaba pentru atingerea unor noi culmi de propedeutica anti-negationista ). Mai apoi, indignare manifesta fara stavilare ( iti vine sa zici “doamna domnului cuc”) , chiar in OC, atunci cind se pune in lumina lucratura nici macar subterana a inainte pomenitilor (cu nauseaua infinita). Mesteri ciracii, mindra-i corabia, ferice pasagerii!
Pentru o clipa sa avem in vedere „amenintarile la viata universitara si dezbaterea publica”. Dl Gabriel Andreescu traieste drama eroului romantic caruia i se pare ca tot universul se pliaza pe umorile sale: nori si furtuna la suparare cand este contrazis, senin si fluturi cand timpul trece leafa merge.
Prin urmare, viata universitara la SNSPA inseamna, groso modo si an dupa an, transferul de cunostinte de la 150 de universitari la 1500 de studenti. Pe lista cadrelor didactice se poate citi cu usurinta ca factorii de continuitate in stiintele politice si administrative predomina in raport cu cei de ruptura, de noutate. Simptomatic este faptul ca dl Andreescu (dizidenta) are relatii cordiale cu dl Abraham (coercitia dizidentei) sub patronajul d-lui Parvulescu (de rupi din codru o ramurea/ ce-i pasa codrului de ea) expert desigur in a argumenta cand pe o parte cand pe alta.
Nu este greu de imaginat in aceste conditii ce va fi in mintile absolventilor de SNSPA. In peste 25 de ani vor fi iesit deja cca 25 000 de licentiati; cu siguranta puteau sa se faca simtiti si utili in viata politica si administrativa a tarii, puteau sa duca mai departe gloria mentorilor, puteau sa atenueze marasmul vietii politice din Romania. Unde sunt si ce fac oamenii acestia? Mister
Ce sa compatimim mai mult? Ca unii au fost, sunt si vor fi sau ca altii dimpotriva nu au fost, nu sunt si nu vor fi?
Am mai auzit placa asta, Doamna Grigore! Adica sa asteptam sa moara toti securistii si abia apoi sa vorbim despre crimele lor… Daca asa ati spune si despre nazisti, cum ar suna afirmatia Dvs.?
Domnule Oprea! Nu va acuz pe dumneavoastra de comparatie. Raspunsul meu nu era doar pentru dumneavoastra. Comparatia o face in mod absurd absolut subiectiv, domnul Andreescu. Cu respect pentru disidenta dumnealui dar ce sa spun, exagerat de partinitor.
Sunt Doamna -Irina Grigore, fara alte comentarii!
Ma bucur pentru ca nu cadeti in capcana comparatiilor.
Ma bucur de asemenea ca nu mai predati Istoria Securitatii si am sa va expun motivul, exact asa cum va place: la modul cel mai cinic! Mai trebuie sa moara vreo doua generatii ca sa aflam si noi prostimea ce, cine a fost Securitatea. Suntem satui de preaputernicii care nu se mai satura nici de functii, nici de lipitul de scaune, nici de instrumentalizarea faptelor, istoriei asa cum a fost.Domnul Andreescu de pilda stie direct de la Doamna Andreescu ce si cum cu securitatea. Sa ne mai povesteasca. Ar fi foarte util.
Doamna (sau domnule) Irinia Grigorie, nu sinteti prea lla obiect in legatura cu comentariul meu, dar am sa va raspund totusi. Nu am facut niciodata o asemenea comparatie de care ma acuzati. Am spus doar ceea ce cred, ca Holocaustul si crimele comunismului sint cele doua fete ale aceeasi monede, si anume crima impotriva umanitatii si ca trebuiesc tratate ca atare juridic si analizate istoric. Nu sint de comparat suferintele oamenilor. Indiferent de etnie sau apartenenta ideologica, ca au fost facute pe motivul epurarii etnice sau in numele urii de clasa. In ambele cazuri, trebuie recunoscuta crima, cinstita jertfa, gasiti si deferiti justitiei vinovatii. Unde este aici negatonismul, sau comparatia? Cele doua orori nu pot fi istoric comparabile. S-au petrecut in contexte si timpuri istorice diferite si cu instrumente represive diferite. Doar ca ele nu trebuie, din punct de vedere juridic, tratate separat, fiind, ambele, crime impotriva umanitatii, umanitate din care fac parte, deopotriva, evreii si neevreii. Ca va pare bine ca nu mai predau Istoria Securitatii la SNSPA, fiecare sa inteleaga ce vrea din asta.
Comentariile sunt de-a dreptul cinice! Bine ca nu mai predati la SNSPA domnule Oprea! Bine ca in sfarsit exista oameni care inteleg ce inseamna negationismul cu toate nuantele sale. Cu cata voluptate stiti unii dintre dumneavoastra sa intrati in logica comparatiei suferintelor si sub eterna libertate de exprimare , sa terfeliti oameni, institutii. Domnul Andreescu nu e ”toba de aceasta mare tragedie umana”, domnule Florea. E de un cinism infricosator cand de ani de zile tot arunca in spatiul public negationismul sau, e adevarat, foarte ”academic”. Nu putem critica evreii??? Ba da, domnilor! Ii putem critica aspru daca e nevoie. Dar nu le putem critica suferinta. Daca suntem oameni, suntem empatici. Regretam. Memoria colectiva inseamna si asumare cu responsabilitate. Nu putem sa acordam circumstante atenuante unor intelectuali, nu putem sa le cautam partile bune atata vreme cat la un moment dat in viata lor au refuzat cu buna stiinta umanitatea. Ce fel de fiinte sunteti? Vesnicul ”da, dar”! Anticomunistii au suferit mai mult decat evreii? Ok. Si ??? Sunt mai oameni decat evreii pentru asta? Cata rusine….
Nu stiu cine este acest domn Irina Grigore, dar banuiesc. Passons. Mai trebuie menționat ceva la prima postare, care era mai mult sub impresia lecturii textului extrem de echilibrat despre o situație aberantă în care a fost pus politologul și dizidentul anticomunist Gabriel Andreescu. De data aceasta, e vorba de o problemă de legalitate. Conducerea SNSPA s-a tranformat, prin motivarea deciziei de a nu-i prelungi contractul lui Gabriel Andreescu cu acuzația comiterii infracțiunii de ”negaționism”, în instanță de judecată. Legea nr. 217/2015 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii condamnă, la art.6, alineat (2) ”negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a genocidului, a crimelor contra umanității și a crimelor de război (…) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Pe Gabriel Andreescu nu l-au amendat și nici nu l-au închis. Dar i-au interzis accesul la catedră, înlocuind măsura penală cu una admininstrativă. Motivarea refuzului de a i se prelungi contractul prin acuzarea sa de săvîrșirea unei infracțiuni este, în sine, o infracțiune, atîta vreme cît această acuzație nu a fost dovedită într-o instanță de judecată, ci numai enunțată într-un articol scris de Liviu Rotman, care îl cataloghează pe Gabriel Andreescu ca atare. Ne aflăm în plin stalinism, cînd sentințele penale se dădeau mai întîi în ”Scînteia”. Transformînd o polemică și exercitarea dreptului la opinie într-o infracțiune printr-o decizie administrativă, conducerea SNSPA nu se deosebește cu nimic de un Tribunal al Poporului, fără respect față de normele statului de drept în care trăim, începînd cu Constituția și încheind cu Codul de procedură penală, Codul muncii și Legea învățămîntului. Dacă, pur și simplu, nu-i mai reînnoiau contractul sub oricare alt motiv decît acela al săvîrșirii unei infracțiuni, poate că toate erau în regulă. Dar așa, prin acuzarea lui Gsbriel Andreescu de săvîrșirea unei fapte penale fără o bază legală, decizia luată de conducerea SNSPA este ea însăși o faptă penală. Succes în instanță, Gabriel Andreescu!
1.Susţin decriminalizarea negaţionismului, de oricare tip ar fi acesta. (Timpul, an XIII, nr 166)
2. Comunităţile profesionale din Germania s-au exprimat unitar în privinţa circumciziei: este o procedură de mare risc, dureroasă pînă la a deveni traumatică. Intervenţia chirurgicală, ireversibilă, afectează un organ foarte sensibil, iar partea tăiată este utilă organismului. (Timpul, an XIII, nr 166)
3. Excesul acuzaţiilor, radicalitatea măsurii autorităţilor israeliene sînt cu atît mai disonante cu cît Israelul şi-a deschis porţile la mulţi criminali cu poziţii de frunte, altădată, în regimurile comuniste. Erau însă evrei. (Timpul, an XIII, nr 166)
4. Or, „modelul“ sancţionării negaţionismului a fost promovat de evrei. Există o lungă listă de „cetăţeni europeni care nu au obişnuinţa de a-şi restrînge libertatea de exprimare“ şi care negînd Holocaustul au ajuns în spatele gratiilor. (Timpul, an XIII, nr 166)
5. Alteori, excesul normativist al CNCD a avut ca victimă persoane mai puțin importante. La 19 ianuarie 2012, directorul de cabinet al Prefecturii Mureș a postat pe pagina de Facebook mesajul: „Arbeit macht frei – asta să înțeleagă protestatarii“ – reacție la manifestațiile ținute în acea iarnă în fața instituției unde lucra. Textul era o simplă tiflă dată adversarilor politici, desigur, de gust îndoielnic. Directorul blogger a cules o formulă ultracunoscută ca să stilizeze o idee transparentă: mai bine ați merge la muncă, decît să vă pierdeți timpul pe aici. Și iată, Colegiul director al CNCD a considerat că este cazul să se autosesizeze (…). L-a amendat pe „vinovat“ și l-a apostrofat cu acest comentariu (…). Cum ar veni, directorul de cabinet se visa un al doilea Hitler. (Timpul, an XIII, nr 167)
De multa vreme, sporadic, il urmaresc si citesc pe Gabriel Andreescu si nu-mi e simpatic cu toata dizidenta sa anti comunista, din cauza civismelor sale pe banda rulanta a politicului corect. Dar este o persoana inteligenta, educata si cultivata cu un fler social rafinat. Avand acest calitati, pe care numai rauvoitori i le pot contesta, am ramas uimit sa citesc ca are”” atitudini negationiste””. Hai sa fim seriosi, nici Hitler nu a negat holocaustu când a ajuns pe lumea cealalta, daramite Gabriel Andreescu care e toba de aceasta mare tragedie umana si poate veni cu tomuri de dovezi. Paratorii lui au dat cu bata in balta, sa faca valuri, sa-si justifice functiile,salarile. Ca in trecut a mai fost facut antisemit – in 2015 referitor la nelegea 217 – stim tot din Observator Cultural si numai luam in seama. Azi e la moda sa fi etichetat antisemit daca te aprorii si cu un trandafir cu sini de evreu, e tabu sa-i critici. Hai, domnule GA nu fa panic atac … si Noam Chiomsky a fost facut antisemit si are atat cultura, intelepciune si patrundere sociala cat nu are FSP si INSHR”EW” impreuna.
Cum ar fi ca Mircea Vulcănescu să ajungă așa cunoscut pe cât ar merita?
O mizerie de articol. Nu inteleg ce cauta in Observator Cultural. Am ajuns sa citim toate frustrarile personale intr-o revista de…..cultura? Ce urmeaza? Pledoarie pt pedofilia lui Bivolaru?
Că Gabriel Andreescu este antisemit, e o enormitate la fel de mare ca aceea că Ion Iliescu ar fi monarhist. Din pudoare, Gabriel Andreescu nu aminteşte în text activitatea sa de opozant al regimului Ceauşescu, care avea drept miză tocmai apărarea drepturilor omului. Să scoţi din activitate un profesor de talia sa este o mare greşeală, nu doar faţă de el, cît mai ales faţă de studenţi. Mă întreb care ar fi fost situaţia mea, dacă aş mai fi predat la SNSPA, pentru că, la rîndul meu am avut poziţii critice faţă de Institutul Elie Wiesel, care iată, îmi confirmă temerile şi s-a transformat într-o poliţie a gîndirii? Securitatea, care l-a persecutat pe domnul Andreescu pentru atitudinile sale antitotalitare era o fîşie foarte subţire de armată politică a regimului comunist specializată în represiune. Asistăm acum la situaţia în care acţionează, după aceleaşi modele şi preluîndu-i paleta de acuzaţii din procesele staliniste o insituţie care, prin obtuzitatea mecanică şi refuzul dezbaterii publice, condamnă a doua oară o parte din elita vechii România şi, după principiul „cine nu e de partea noastră e negaţionist”, pe cei care atrag atenţia asupra exagerărilor produse de această practică. Dacă a scrie un articol îţi atrage represali administrative, în urma lui fiind etichetat, fără drept la apărare drept negaţionist, mă întreb unde se va ajunge în viitor. Situîndu-se în postura de unici deţinători ai adevărului cu privire la Holocaust, temă care a devenit numai şi numai „a lor”, cei de la „Elie Wiesel” insituie norme care exced legea (şi aşa excesivă) în baza căreia funcţionează şi care, odată încălcate, atrag represalii. Şi produc frica de a te mai exprima liber. Produc cenzură şi autocenzură, reflexe şi comportamente specifice totalitarismului. Exemplul lapidării lui Gabriel Andreescu este revelator şi mă tem că e doar începutul unei practici care va mai produce victime,