Suburbia din sudul Floridei în care am petrecut de curînd două săptămîni are o climă și o vegetație tropicale. Pe vremuri, era acolo numai o mlaștină. Între timp, apa a fost drenată și au fost construite niște cartiere rezidențiale luxoase și liniștite. Cînd am ajuns acolo în septembrie, zona nu-și revenise încă după rafalele uraganului Irma. Copaci doborîți de furtună zăceau încă la marginea aleilor pe care treceau mașinile mari ale rezidenților. Muzeele din orașele cele mai apropiate erau închise. În zona Miami, continua criza de curent electric. Statul Florida urmărea totuși cu grijă și traiectoria unui alt uragan, Maria, la ora aceea aflat încă departe de coasta sa de Est. În final, Maria avea să devasteze insulele Dominica și Puerto Rico și să ocolească Florida și Carolina de Sud.
Am aflat imediat după ce am ajuns acolo că viața în Florida e ușoară pentru bogați și cei din clasa mijlocie, din cauză că taxele percepute de stat sînt mai mici ca în alte state americane. Fiind încă sub vraja paradisului tropical din jur, mi-am zis că probabil e și asta una dintre binecuvîntările locului. Recunosc că nu m‑am gîndit pe moment la nedreptăți sau inegalități sociale. Nici n-aș fi început, probabil, să mă gîndesc, dacă n-aș fi auzit insistent, zi de zi, seară de seară, de la oameni care trăiau în case de lux și emigraseră fie din America Latină, fie din Europa de Est, că politicile welfare sînt un rău absolut și că oamenii trebuie în general să se descurce singuri. La fel și în politica internațională. Vecinii Coreei de Nord „trebuie să-și rezolve singuri problemele“, fără ca Statele Unite (care sînt totuși principalul lor inamic potențial) să fie nevoite să se implice într-o zonă atît de îndepărtată. Cît despre vecinii din Puerto Rico, mai puțin norocoși în sezonul uraganelor ca floridienii cărora furtuna nu le doborîse decît un copac în curte sau pe stradă, cu infrastructura, casele și recoltele devastate și cu mari datorii către bănci, sosise momentul „să devină responsabili“ și să nu mai aștepte welfare și ajutoare. Taman cînd erau lipsiți de apă, curent, drumuri și case locuibile și cînd forțele de intervenție locale nu mai făceau față crizei, era momentul ca portoricanii să-și „ia soarta în propriile mîini“. Aristocrații floridieni, cu mașini de lux și case impunătoare, nu mai suportau, din partea lor, „atîta oportunism“. (Cu o săptămînă înainte, aceiași aristocrați tremurau de frica uraganului Irma și se rugau să nu le distrugă proprietățile – probabil la Dumnezeul lor libertarian și capitalist). E poate de prisos să mai spun că, în toată perioada în care am stat acolo, acești aristocrați libertarieni își justificau cu dexteritate ideologică refuzul de a face vreo donație către Puerto Rico, pentru victime și sinistrați. Desigur, „oportuniștii“ ar trebui să piară de pe fața pămîntului…
Dar toate ar fi fost cumva coerente, dacă aceste poziții politice radical conservatoare ar fi fost măcar susținute de niște americani nativi, și nu de imigranți. Imigranți care au studiat sau și-au început cariera în state mai liberale ca Florida, din nordul Americii, unde există politici pro-minorități. După care, la maturitate, s-au mutat în sud, într-o zonă mai bogată, cu salarii mai mari și taxe mai mici. Și, fiind ei radical conservatori și ajungînd să ia decizii (în aceeași Florida), au început să respingă străini ce aspiră să lucreze în instituțiile sau în companiile lor. În topul celor pe care îi resping acum se află, cum mi-au mărturisit cu nonșalanță, toți cei cu nume arabe. Bunii noștri imigranți conservatori elimină aplicațiile acestora a priori, fără a le citi conținutul, numai după „numele ciudate“ ale aplicanților. „Nu ne dorim aici astfel de oameni.“ Of course. Pe locul doi, se află aplicanții din Europa de Est, pentru că „sînt dificili și se adaptează greu la cultura americană“. De la cine provine acest citat? De la un est-european imigrat în America, bineînțeles. Ne putem închipui cum acel proaspăt cetățean american, cu nume est-european și pașaport din Europa de Est, face o preselecție atentă, aruncînd la coș dosarele aplicanților cu „nume ciudate“, din Ungaria, România, Croația, Polonia etc.
Evident, acești patrioți americani care își apără țara de ciudați și de inadaptați social n-au avut nici o disonanță cognitivă cînd l-au susținut pe candidatul lor favorit la președinție, Donald Trump. Nu au nici acum, cînd îl urmăresc seară de seară, la Fox News, pe propagandistul de serviciu al acestuia, un anumit Sean Hannity.
În comitatul lor din sud-estul Floridei, alegerile din 2016 au fost totuși cîștigate de Hillary Clinton. Așa s-a întîmplat de altfel în mai toate zonele urbane și suburbane din statul Florida – un swing state, unde numărul republicanilor și al democraților e aproape egal. Dar mentalitatea schițată mai sus e împărtășită și de numeroși politicieni republicani. Se vede asta și în Congres, unde mulți republicani s-au opus sau au avut mari rezerve față de votul pentru fonduri de ajutorare a victimelor uraganelor Harvey și Irma. Pe de altă parte, președintele Trump, fidel stilului său populist, a făcut o manevră neagreată de republicani atunci cînd a comentat, într-un interviu recent pe Fox News, că bancherii din Wall Street ar trebui să șteargă datoriile insulei Puerto Rico, după uraganul Maria.
Matt Gaetz, un deputat republican din Florida ce a votat împotriva acordării de ajutoare după uraganul Irma, în timp ce acesta amenința propriul său stat, a considerat ajutoarele federale pentru victimele dezastrelor naturale „un furt între generații“. O mentalitate egoistă, ce pare cu atît mai năucitoare cu cît, după definiția americană a bunului politician conservator ce respectă voința lui Dumnezeu (e pro-life, apără libertatea religioasă a pastorilor și a preoților de a nu oficia căsătorii LGBT, susține o politică externă realistă și un ajutor american redus pentru țările sărace), Gaetz e un politician ireproșabil, un adevărat heruvim politic, care stă aproape de tronul lui Dumnezeu. Să nu uităm însă că e vorba de Dumnezeul individualist și capitalist al conservatorismului american. În perioada alegerilor legislative, referințele lui Gaetz de conservator politic fără cusur au fost recomandate chiar pe site-ul catolic al Conferinței Episcopale din Florida. În timpul acesta, la Vatican, un papă sud-american continuă să proclame caritatea față de cei nevoiași ca pe o cale sigură de apropiere de Dumnezeu. „Erezie“ – spun probabil heruvimii floridieni, din casele lor luxoase întinse printre palmieri. În evanghelia lor particulară, refuzînd să-i acorde ajutorul, bogatul nemilostiv n-a făcut de fapt decît să-l îndemne pe Lazăr cel sărac să devină mai „responsabil“. Și, bineînțeles, bogatul e cel care a ajuns în cer…
Nu e o noutate. La ni, la romani, de multa vreme se spune : ,, Satulul nu credecelui flamand.””