1968 – la Paris şi la Praga

Anul 1968 a început pentru europeni în speranţă şi s-a încheiat în dezamăgire. Reamintirea a ce s-a întîmplat atunci nu este un simplu exerciţiu de comprehensiune la distanţă, e poate mai mult decît atît, o fabulă care ne vorbeşte despre capacitatea şi incapacitatea oamenilor de a-şi controla destinul. Raymond Aron spunea că, dacă „e adevărat că oamenii fac istoria, nu e mai puţin adevărat că ei nu ştiu ce fel de istorie fac“. Însă faptul că efectele acţiunilor noastre sînt adesea perverse, părînd a contrazice motivele care le-au cauzat, nu conduce, de regulă, la abţinerea de a mai întreprinde. Natura de homo faber răzbate dincolo de precauţii ori aprehensiuni. Chiar dacă îndemnul de a sta acasă şi de a ne cultiva grădina ar fi în mod cert şi în toate cazurile recomandabil, se vor găsi totdeauna numeroşi nemulţumiţi şi îndrăzneţi care să încerce a forţa cursul lucrurilor.   În 1968 au fost declanşate revolte majore, atît în Vest, cît şi în Est. Ele au fost înfrînte, echilibrul răsturnat pentru un timp a părut că e restabilit, aşa-zisa „normalitate“ – reinstaurată. Dar noua ordine n-a mai semănat cu cea veche. Consecinţele răzvrătirilor au fost profunde şi de lungă durată, în ultimă […]