Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
A murit Irina Mavrodin
Reluăm interviul acordat revistei „Observator cultural“, în septembrie 2011
- 22-05-2012
- Nr. 624
-
Doina IOANID
- In memoriam
- 4 Comentarii
Pe 21 mai 2012, a murit poeta, eseista şi traducătoarea Irina Mavrodin. Irina Mavrodin (născută la 12 iunie 1929) a fost profesor de literatură franceză la Universitatea din București, traducătoare de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. Volume de poezii: Poeme, Cartea Românească, 1970; Reci limpezi cuvinte, Cartea Românească, 1971; Copac înflorit, Cartea Românească, 1978; Picătura de ploaie, Cartea Românească, 1987; Vocile, Cartea Românească, 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor; Punere în abis, Editura Eminescu, 2000. Studii critice: Spațiul continuu, Univers, 1972; Romanul poetic, Univers, 1977; Poussin. Praxis și metoda, Meridiane, 1981; Modernii, precursori ai clasicilor, Dacia, 1981; Poietica și poetica, Univers, 1982; ediţia a II-a, Scrisul Românesc, 1998;Stendhal. Scriitura și cunoastere, Albatros, 1985; Punctul central, Eminescu, 1986; Mâna care scrie: Spre o poietică a hazardului,, Eminescu, 1994, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române; Uimire și poiesis, Scrisul Românesc, 1999; Cvadratura cercului, Eminescu, 2001. Reluăm interviul acordat de Irina Mavrodin revistei Observator cultural, în septembrie 2011, interviu realizat de Doina Ioanid. „Poezia, eseul, studiul critic şi traducerea s-au alimentat reciproc“ Interviu cu Irina MAVRODIN; Observator cultural, nr. 594, septembrie 2011 Poetă, eseistă şi traducătoare, Irina Mavrodin este o […]
Ca profesor, traducator, eseist, poet, a fost absolut remarcabila, toata lumea cunoste acest lucru. Dar ca om, am avut norocul sa o cunosc in afara facultatii: a fost un om foarte bun, generos, binevoitor, fara rautate. Mi-a dat lumina., nu o voi uita nicicand Dumnezeu sa o odiheasca in pace.
Extraordinara doamna, extraordinara profesoara, un carturar adevarat! Dumnezeu sa o ierte! Raman cartile, dar unde e profesoara care ne fascina la cursuri?
Am aflat stupefiati, in anul IV (au trecut vreo zece-unșpe ani, cred; poate ca prin anul III) la seminarul de traducere Proust, ca nu stim sa citim. Sau ca am uitat sa citim. Sau ca nu am stiut niciodata si trebuie neaparat sa invatam. Nu ni s-a spus asta de-a dreptul. Dar ne-am dat seama, dupa doua trei intrebari de incalzire, ca nu stim sa raspundem la lucrurile cele mai simple. Unii dintre noi se inarmaasera de acasa cu chestii destepte, de spus si de impresionat profesoara. La sfarsit ne-am cam rusinat de ele. In cateva luni am mai aflat ca multele sisteme critice pe care le ingurgitasem patru ani nu ne-au apropiat ci ne-au indepartat de intelegerea unei propozitii simple. Ca poti rata foarte usor intalnirea cu literatura din dorinta de a te grozavi pe la prieteneni si decretand tot felul de ineptii savante, farafasatcuri teoretice cu care ajungi sa inlocuiesti literatura. Ca bucuria citirii unei pagini de literatura, la douazeci, patruzeci sau optzeci de ani, nu e fundamental diferita de prajitura cu frisca pe care ai primit-o recompensa pentru premiul I in ultima clasa din ciclul primar. Ca profesor, am deprins obiceiul de a citi literatura impreuna cu elevii mei si credinta ca nu exista metoda mai buna decat asta in predarea literaturii. Cu nasul in carte e mai firesc decat cu ochii in Powerpointuri ieftine si in diverse strategii ridicole, mai potrivite științelor exacte decât literaturii.
OMAGIU-acestei DOAMNE, una din Reginele Literaturii care a adus şi pus modest un URIAŞ temei culturii româneşti. Necuvintele vor fi lacrimile, cărţile purtînd numele ei, Lumina şi Bucuria.
Fără Irina Mavrodin am fi fost mai săraci cu o bibliotecă întreagă, am fi fost mai betegi de-o aripă, la Suflet, la Minte şi Spirit.
UN GÎND PIOS.