A putea şi a îndrăzni – Nie yin niang/The Assassin

Importanţa unui demers precum Nie yin niang/The Assassin este dată tocmai de încăpăţînarea cu care un regizor de o anumită factură, cum este Hou Hsiao-hsien, rămîne fidel cadrului lung şi larg. O posibilă soluţie critică ar fi, într-adevăr, punerea filmului în relaţie cu teoriile lui André Bazin – adică, reductiv vorbind, încercarea de a nu altera timpul în interiorul unei secvenţe. Asta ar însemna, însă, ca proiectul lui Hou să fie total subdezbătut. Dintr-un sertăraş atît de limitat(iv), filmul îndesat acolo s-ar revărsa imediat, valuri, valuri. Taiwanezul rămîne unul dintre cei care experimentează cel mai mult pe marginea planului îndepărtat. Actanţii lui se află cît mai distanţaţi de obiectiv, ajungînd să fie încorporaţi în imaginea de ansamblu. Tocmai de aceea, Hou nu e interesat să fie clar la nivel narativ, ci tinde spre o estetizare extremă a exterioarelor atent alese şi a interioarelor detaliat construite. Pe linia ideii regizorale propuse, ar fi indicată o dezbatere pe marginea modului în care asiaticul îşi alege miza centrală din „purismul“ autoimpus şi ar trebui văzut în ce măsură ţelul acesta e îndeajuns de solid încît să justifice Premiul pentru Regie obţinut la Cannes.   Trebuie spus din capul locului că filmul nu este […]