Addenda la Rezzori

Am citit cu interes şi empatie articolul domnului Radu Mareş din numărul 543 (3-9 decembrie 2015) al Observatorului cultural, consacrat unui roman pe care l-am descoperit demult, despre care am scris la rîndul meu destule pagini şi pe care, dacă ar fi să mă mut într-o zi pe o insulă pustie în compania a zece cărţi, l-aş include cu siguranţă printre ele: Der Hermelin in Tschernopol, de Gregor von Rezzori. Analiza pe care autorul o consacră textului rezzorian, pe care, după cum şi mărturiseşte, l-a parcurs în traducerea franceză din 1961 a Louisei Servicen, mi s-a părut inteligentă, scrisă cu mult har şi, în limitele libertăţii oricărui lector in fabula, adecvată. Mă alătur, desigur, poziţiei domniei sale atunci cînd deploră ignoranţa publicului românesc în ceea ce priveşte un prozator german cvasi-canonic precum Rezzori, care nu doar că şi-a trăit o bună parte a tinereţii la Cernăuţi şi la Bucureşti şi a ştiut româneşte, dar şi-a şi asumat o materie epică „românească“ în mai multe opere de referinţă; mă alătur şi invitaţiei pline de speranţă la traducerea prozei sale în româneşte, dincolo de doar cele două titluri la care cititorii români au acces direct: Memoriile unui antisemit, în traducerea lui Catrinel […]