Al 13-lea ceas
- 19-05-2005
- Nr. 269
-
Gabriela ADAMEŞTEANU
- ÎN DEZBATERE
- 0 Comentarii
Pe cine (mai) reprezinta Uniunea Scriitorilor? Pe membrii sai care au (sau au avut) datorita ei un loc de munca (inclusiv reviste subventionate), pensii, indemnizatii, premii, vacanta la o casa a scriitorilor, bursa de lucru, participare la conferinte, calatorii etc. Uniunea Scriitorilor are probleme de administratie, de lipsa de transparenta etc., i se aduc acuze de coruptie. Dar trebuie vorbit cu probe, la obiect. Daca Uniunea nu ar mai prezenta interes, nu s-ar fi declansat o asemenea tensiune electorala, intretinuta de membri nemultumiti de functionarea ei, de asociatia concurenta ASPRO si de scriitorii fara carti. Am fost la sedinte ale Uniunii la intervale mari si am gasit acolo colegi tot mai virstinici. Cei mai tineri, din generatia ’90, au in jur de 40 de ani. Am intrat in Uniunea Scriitorilor prin ‘ ’79-’80, cu doar citiva ani inainte ca primirea de noi membri, sub presiunea autoritatilor, sa fie sistata. Nu am participat la viata ei interna, dar eram constienta ca datoram institutiei libertatea, atita cita era, de a scrie si de a publica. Libertatea se tot restringea, dar ramasese o protectie de tip sindical care, in viata modesta de atunci, conta: vacante la Valea Vinului, unde gazduirea era gratuita, posibilitatea […]