Alarma Hasdeu

Istoria recuperarii critice si a repunerii in circuit a productiei literare si stiintifice a lui B.P. Hasdeu cunoaste, in aproape un secol de posteritate hasdeana, sincope ce nu mai tin de potrivnicii intimplatoare, ci de o stare endemica de dezorganizare culturala. Fara urmasi directi care sa-i apere memoria, avind in N. Iorga un fost discipol convertit, din motive de orgoliu exacerbat si lezat, in detractor metodic, neocrotit nici de amnezica Academiei, savantul a ramas in memoria urmasilor mai degraba ca spiritist, deci autor senzational. Prima tentativa masiva de recuperare postuma, cea din anii ’30 ai secolului din urma, incercata cu redutabil entuziasm de catre Mircea Eliade, s-a lovit de veninul lui Murarasu si a fost mult diminuata de proscrierea editorului pentru urmatoarele decenii. In fine, dupa citeva recuperari punctuale (Cuvinte den Batrani, Etymologicum…, Istoria critica…) prin anii ’70-’80, doi istorici literari bucuresteni si-au asumat ingrata sarcina a desfolierii vechilor colectii si de a pregati mult intirziata editie de opere. Astfel, Ioan Oprisan si Stancu Ilin au apucat sa publice primul volum – cel dedicat liricii hasdeene – in 1986. Dar totul a inghetat misterios imediat dupa aceea, poate si datorita rasturnarilor social-politice care au urmat, trei ani mai tirziu, poate […]