Alegerile prezidenţiale din Franţa între populism şi dictatul urgenţei

Deplîngînd lipsa de anvergură a dezbaterilor din actuala campanie prezidenţială, hebdomadarul Le Nouvel Observateur relua, într-un număr recent, fraza – rămasă celebră – a lui Pierre Viansson-Ponté, care scria în ziarul Le Monde, din mai 1968, un articol cu titlul Quand la France s’ennuie… (Cînd Franţa se plictiseşte). Adevărat pamflet împotriva „apatiei“ şi „incoerenţei“, articolul oferă un diagnostic sever asupra misiunii omului politic în destinul cetăţii: „Nimic nu se construieşte fără entuziasm. Adevăratul scop al politicii nu este acela de a administra – pe cît se poate, cu mai puţin rău – binele comun, de a înfăptui cîteva progrese sau, în cel mai rău caz, de a nu le împiedica să se realizeze, de a exprima prin legi şi decrete o evoluţie şi aşa inevitabilă. La nivelul cel mai de sus, el constă în a conduce un popor, a-i deschide orizonturi, a-i suscita elanuri, cu riscul de a provoca agitaţie sau reacţii imprudente“. Politicul şi gestiunea timpului istoric Dacă aceste cuvinte marcau sfîrşitul unei epoci postbelice dominate de figura providenţială a generalului de Gaulle, viaţa politică actuală, ameninţată de violenţa crizei economico-financiare, invită politicul să acţioneze în gestiunea cetăţii sub dictatul urgenţei. Drept consecinţă, ea a perturbat şi scenariile campaniei […]