Alţi oameni, alţi şoareci

„De cît timp sîntem aici? Nu ştiu. Dar imaginaţi-vă cît ne-am putut schimba de-a lungul acestei… oribile eternităţi. Gîndiţi-vă la miile de poziţii ale jocului de şah ale cărui piese am fost. […] Dar acum sîntem toţi în exact aceeaşi poziţie în care fiecare dintre noi ne găseam în acea primă noapte. Aşa e, sau totul nu este decît încă o halucinaţie?“ Leticia, în Îngerul exterminator,scenariu de Luis Bunuel şi Luis Alcoriza   Au început să roadă imediat, făcîndu-şi loc pe la colţuri, în încăperi îndepărtate, în care nimeni nu simţise nevoia să intre la început, imediat ce-şi recuperaseră casa. În agitaţia generală, în bucuria fără de limite, în extazul smintit în care sărbătoreau reintrarea în posesia ei, oamenii nu băgaseră de seamă. Şobolanii cei graşi, care în anii din urmă rînjiseră de la ferestre, ameninţîndu-i chiar şi pe cei care avuseseră îndrăzneala să semnaleze, de afară, din frig, anomalia, acei şobolani fuseseră stîrpiţi. Cei mai mulţi, li se spusese, îşi dăduseră obştescul sfîrşit sau fuseseră, aşa bătrîni şi păroşi cum erau, alungaţi. Căile lor de acces, sutele de căi de acces, aflate la toate caturile, din pivniţă pînă-n pod, fuseseră, iată, blocate, cimentate, nu mai era nevoie decît de […]