Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
„Am vrut să reconstitui o lume în care dogmele și ideologiile nu existau“
Interviu cu Doru POP
- 19-07-2013
- Nr. 682
-
UN Cristian
- Interviu
- 3 Comentarii
Am avut multe rețineri cînd Mădălina Ghiu mi-a dat cartea. Deși mă ține suficient de ocupat, la cîte rateuri literare am citit în ultimii ani pe subiectul comunist, m-am lăsat greu convins (s-o deschid, pentru că apoi n-am mai putut-o închide). Dacă n-ar fi fost coperta, poate că ar fi rămas şi-acum la raft. Pe alocuri, am resimţit o frică specifică. Îmi vine să spun că aproape am simțit nevoia să înghit puțină cretă, de frică. Tocmai de aceea mi-am dorit să-l caut pe autor. Și, pentru prima oară, cititorul nu mă interesează în decor. Doar autorul și Telenovela lui. Oricît de netovărăşesc şi de nu te supăra, frate pare acest aspect. S-o luăm şcolăreşte, cu titlul. Cel mai mult şi mai mult îmi place ideea, pe care o împărtăşesc 100% şi care e cumva familiară oricărui decrețel sau, mă rog, șoim, pionier, utecist, că viața i se rupe (sau li se rupe?) la Revoluție. Poate că mai mult decît la orice altă vîrstă, pentru cei încă tineri (să luăm ca reper vîrsta de plecare în armată sau noul 26 european?) schimbările de după 1989 duc ireversibil spre o vale a plîngerii. Tocmai de aceea, pornind de la această […]
@ Cititor – multumesc pentru interesul aratat cartii si, mai ales, intelegerii acordate, ca de la ”combatant la combatant”; de fapt ati priceput foarte bine: scopul meu a fost tocmai acela de a oferi o lectie despre comunismul ”asa cum l-am trait”.
Gheorghe si Maria, tineri muncitori intr-o frumoasa uzina dintr-un frumos oras, inainte de lichidare [salariu]:
– Ma, Gheorghe, hai sa ne luam si noi pi-cap.
– Fugi, fa, tu n-ai pi cur si vrei pi cap ?!
O, ce aer proaspat! o,da! amanuntul semnificativ despre liceul la Filologie-Istorie cantareste greu; daca o fi fost tot asa mutilat, nu stiu cum era pe acolo, dar pe la noi nu era cine stie ce istorie, eu imi amintesc multe pagini despre epoca de aur si douazeci de ani lumina si alte asemenea, da’ nu pot spune ca nu am invatat si lucruri bune si frumoase si folositoare; pentru unu ca mine cantareste greu amanuntul acesta, dar asta e alta poveste..; am senzatia acum ca ma port ca un fost combatant care s-a intalnit cu un alt fost combatant si isi da seama ca au luptat pe acelasi front. Coperta, da, intru adevar coperta este „dementiala”, m-a transportat vertiginos in copilarie, se mai gaseau asemenea afise mobilizatoare pe la vreo Policlinica unde ma ducea mama, sau pe la Alimentara. Aveti prin carte si bancurile acelea scurte din seria „culmea”? [Stii care e culmea…unui lucru, nu gasesc acum in memorie, dar cu siguranta va aduceti aminte, nu se poate sa nu va aduceti aminte] In momentele de maxima oboseala si frustrare mi se mai intampla sa gasesc inspiratie si-mi reusea cate o „culme”, dar mai tinerii colegi nu gustau poanta, nu stiau bancurile din anii ’70-’80. Mare pacat, ziceam eu cu parere de rau, n-am cu cine sa ma amuz un pic. Ma bate gandul ca la toamna sa-i fac concurenta cadrului didactic de la istorie, care tot trece in condica „epoca comunista” si sa iau un fragment din telenovela propusa, n-ar fi o idee? Nu mai departe de zilele trecute ma intrebam de ce naiba li se tot vara pe gat copiilor, asa repede, lectii despre comunismul acela pe care l-am trait noi? ma rog, nu e treaba mea, da’ bine ca v-am gasit! Daca ati uitat sa prindeti in telenovela si niste „culmi” inseamna ca sigur mai aveti ceva de spus, asa ca asteptam. Iar Dv., domnule UN cristian, mi-ati placut maxim cand am citit ca cititorul nu va intereseaza in decor, pentru prima data am intalnit pe cineva care nu prezinta o carte pe care si-a insusit-o, pe care i-a smuls-o autorului pentru a-si etala mai apoi eruditia si cunostintele de teorie a literaturii si v-ati interesat de autorul, de scriitorul, ca si cum ati fi de acord cu mine ca – orice s-ar spune – autorul e acolo si pesemne se simtea singur si pesemne a vrut sa nu supere pe cineva anume cu intrebarile cand a avut nevoie de raspunsuri si pentru asta a scris, a scris…mi se pare admirabil gestul de a nu fi folosit sintagma „autor-narator” care-i zapaceste si azi pe copiii de la liceu…