Ana Maria şi îngerii, viaţa şi textul

Încet, încet, romanul contemporan s-a întors către povestea simplă, vie, renunţînd la artificii şi la jocuri ale inteligenţei ori la trucuri metaficţionale, care îl transformaseră, cu 20-25 de ani în urmă, într-un gen specializat, destinat criticilor literari ori mai degrabă poeticienilor. Scriitorii au înţeles între timp că, pentru a-şi recîştiga cititorii, trebuie să redea romanului statutul său iniţial: acela de scriere populară, bazată pe poveste.   Radu Aldulescu , Ana Maria şi îngerii, Editura Cartea Românească, Iaşi, 2010, 372 p.   Aşa se face că, în ultima vreme, scriitorul nu doar că bîntuie străzile cu un carnet în mînă, precum Balzac, dar chiar caută poveşti reale, pe care să le reconstruiască epic. La doar două luni după ce am citit excelentul roman al lui Cătălin Dorian Florescu, Zaira, şi am aflat, din interviuri, din reportaje ori chiar de la autorul în cauză date precise despre protagonista reală a romanului, ba am văzut şi poze care documentau o realitate transpusă romanesc, iată că înfulec, cu un apetit pe care puţini scriitori de azi mi-l mai provoacă, ultimul roman al lui Radu Aldulescu, Ana Maria şi îngerii, care transpune şi el, după cum avertizează editorul Mădălina Ghiu, tot o poveste reală. Despre […]