André Gide – Jurnal

1890   (Miezul nopţii) Rouen, 5 ianuarie Să scriu… ce? Sînt fericit. Mi-e teamă să uit. Mi-ar plăcea ca peste vremuri să-mi păstrez amintirea acestei fericiri. Ce bine-ar fi dacă, în plictiseala mormîntului, ai putea să-ţi retrăieşti necontenit viaţa şi să-ţi simţi uşor, ca într-un vis din noapte, amărăciunile şi bucuriile, dar îndepărtate, în aşa fel încît să nu mai suferi din cauza lor şi nici din cauza amintirii durerilor. Mi-e teamă să uit. De aceea, pe aceste foi aş vrea să aştern, aşa cum păstrezi florile uscate al căror parfum şters trezeşte amintirea, aş vrea să-mi aştern amintirile tinereţii trecătoare, pentru ca, mai tîrziu, ea să-mi fie încă aproape. Astăzi i-am vorbit: i-am înşiruit visele mele măreţe şi superbele mele speranţe. Astăzi mi-am dat seama că încă mă mai iubeşte. Sînt fericit… Ce-aş putea, de fapt, scrie? Scriu, căci mi-e teamă să uit. Şi deja toate-acestea nu mai există decît în amintirea mea. Dar poate că amintirea lucrurilor de demult, de dincolo de mormînt va dăinui.   Ianuarie Vizită la Verlaine.   Sîmbătă Mătuşa mea Briançon, foarte bolnavă, la pat, cu o năuceală psihică ce o împiedică să recunoască pe cineva. Cu capul pe pernă, transfigurată, fără culoare, dar […]