Antibazinianismul lui „Birdman“

Imaginea cinematografiei actuale se întemeiază pe un progres ştiinţific socotit odinioară greu tangibil. Acest next level atins înseamnă deseori, privit prin structura lui narativă, doar reciclarea trecutului, iar masa dominantă de producători se identifică tehnologic cu programele de generare a imaginilor – noi mijloace prin care caută să-şi autentifice marfa. Faptul că filmul mainstream se bazează, în fond, pe manipulări ale peliculei şi ale spaţiului filmat practicate încă de acum un secol constrînge regizorii intraţi în malaxorul comerţului să se îndrepte către formă, obligată economic să fie cît mai spectaculoasă. Prin 1915 se puneau la punct, uşor întîmplător şi prea puţin programat, primele norme ale decupajului analitic, folosite întîi în industria americană, apoi dispersate, rînd pe rînd, în lumea largă. Anii ’20 însemnau, pentru filmul rusesc, un deceniu de inovaţii – sau, mai aproapede- adevăr, de rafinare a unei practici deja încetăţenite în mod natural de regizorii şi producătorii de consum. David Bordwell subliniază dorinţa acelor cineaşti sovietici de a înţelege în mod ştiinţific cinematografia, punînd montajul la baza revoluţiei celei de-a şaptea arte  (1.); este mijlocul prin care publicului îi putea fi captată mai categoric atenţia şi prin care practici diverse puteau fi integrate în cadrul unui singur demers […]