Anul trecut, la Sighişoara

Cînd dispare cineva dintre noi, primul impuls este să îi conectăm amintirea la propria noastră persoană. Nu cred că e vorba de centrare pe sine inadecvată. Funcţionăm prin conexiuni create. Anamaria Pop, în ultimii ei ani de viaţă, pe măsură ce boala i se agrava şi vocea i se pierdea în accese de tuse chinuitoare, găsea – spre surprinderea tuturor – noi resurse de energie în a aduce oameni din spaţiul literaturii române şi maghiare împreună. Ne-am cunoscut personal datorită lui Norman Manea şi a fost o întîmplare fericită. Duminică, cînd a aflat de moartea Anamariei Pop, Norman Manea îmi scria:  Era o fiinţă curajoasă, autentică, inteligentă, pe care am descoperit-o tîrziu. I-am admirat discernămîntul şi căldura, am fost mişcat de afecţiunea pe care mi-a arătat-o. Un gînd bun şi de durată pentru tot ce a făcut ca traducător, jurnalist, manager cultural. Îi sînt recunoscătoare că a acceptat invitaţia mea de a fi prezentă la prima ediţie a Turnirului Scriitorilor, din mai 2013, şi pentru acel discurs vehement, dar plin de umor, despre dictatură, ţinut pe 1 Mai 2014 la Sighişoara, în compania lui Norman Manea, Stere Gulea, Dan Lungu, Alexandru Matei, Bianca Burţa-Cernat, Carmen Muşat şi Ovidiu Şimonca. După […]