Arghezi, un nume cu poveste

„Caut să-mi restabilesc cuvintele în scaunele lor. Dar le lipseşte din definiţie un element… E-adevărat, lipseşte viaţa pe care o ia cuvîntul îndată ce apare, nu pe o foaie de hîrtie, dar gravat neted pe-o împrejurare.“ („Cum poţi ajunge… scriitor“, 1908, articol iscălit T. Ar-Ghezi)   Citesc on-line  (1), în revista Vatra, nr. 5/ 2015, un articol interesant şi documentat despre originea etnică maternă şi implicit despre originea numelui lui Tudor Arghezi: „Arghezi/ Ergézi“ de Ferenczes István.   Despre originea pseudonimului Tudor Arghezi s-au emis, de-a lungul timpului, numeroase ipoteze: ar proveni din combinarea numelor a doi eretici, Arie şi Ghezi (D. Micu), ar porni de la verbul grecesc „argazo“, a argăsi, legat de meseria de cojocar a bunicului patern (Emil Manu), „Argesis“ ar reprezenta presupusul nume roman al rîului Argeş (Argessus), transpus în limba română (poetul însuşi: „Ştiţi că numele meu vine de la Argeş? Argeş – Argesi – Arghezi“, la o întîlnire cu redacţia revistei Argeş)  (2.), pînă cînd Constantin Popescu-Cadem a dovedit, în etape, dar fără putinţă de tăgadă, că fiul a adoptat numele de familie al mamei, Rozalia Arghezi  (3.). Discutarea amănunţită a problemei care încă mai pasionează istoria literară, dată fiind voinţa şi ştiinţa cu […]