Arhitectonica valorilor (I)

1. Ce este valoarea? Facem apel la valori pentru că le presupunem deja antejudicativ. Nu există nici o judecată, fie ea cognitivă, etică sau estetică, care să nu presupună deja o judecată de valoare, fie ea de ordinul adevărului, binelui sau frumosului. De la dreapta la stînga, orice pretenţie critică încorporează inevitabil o diviziune valorică, atunci cînd judecă privitor la ceea ce este real sau fals, bine sau rău. Să radicalizăm deci interogaţia: ce este valoarea? Valoarea este ceea ce trebuie şi merită să fie cultivat, apropriat, servit, în opoziţie cu ceva ce nu trebuie şi nu merită în general. Această necesitate şi constrîngere nu este fizică sau politică, ci este de un ordin particular: un om de ştiinţă ştie că trebuie să caute adevărul, nu falsitatea. Omul în genere ştie că adevărul şi nu minciuna, binele şi nu răul trebuie înfăptuite. La rădăcina acestui tip special de trebuie vom căuta esenţa valorilor, ca Sollen, care dictează lui Sein (real), însă întotdeauna din perspectiva unui Sein supraordonat, ca realitate de saturaţie superioară, ca real-ideal opus realului-real. Astfel, nu ar putea exista idealitate opusă realităţii dacă nu ar exista o realitate supraordonată realităţii, adică o metafizică suprapusă fizicii – o omonimie […]