3. Monovalența valorilor și bivalența libertății Abia în momentul în care, puse în balanță, neființa devine o alegere preferată ființei, decizia de suicid (adică autodisocierea anihilativă a individului de intersecția contingentă a esenței generice cu existența singulară – care este el însuși) suprimă relevanța valorilor. Atîta vreme cît sîntem însă în aderență cu darul misterios și inapelabil al existenței, valorile sînt punctele cardinale …
1. Ce este valoarea? Facem apel la valori pentru că le presupunem deja antejudicativ. Nu există nici o judecată, fie ea cognitivă, etică sau estetică, care să nu presupună deja o judecată de valoare, fie ea de ordinul adevărului, binelui sau frumosului. De la dreapta la stînga, orice pretenţie critică încorporează inevitabil o diviziune valorică, atunci cînd judecă privitor la ceea ce este …
Arta: spiritul care vorbeşte spiritului prin sensibilitate se află suspendat deasupra imensei opoziţii dintre spectacol şi meditaţie, dintre vivacitatea formei şi profunzimea conţinutului. Semnificaţia ultimă a operei de artă se constituie la nivelul nuclear al unei intenţionalităţi cardiace: acolo unde îţi este comoara, acolo îţi este şi inima. Ceea ce există în centrul unificator al fiinţei umane se disemina pe circumferinţa fenomenologică a expresiei. Ce …
Esteticile contemporane susţin că frumosul este o creaţie liberă, ficţională şi subiectivă. Împotriva acestor false determinări, vom arăta că frumosul, în sensul său autentic: 1. nu este propriu-zis o creaţie, ci o descoperire; 2. nu apare prin libertate, ci prin necesitate; 3. nu este o ficţiune, ci o formă a adevărului; 4. nu este subiectiv, ci obiectiv. Definiţii …
În a doua parte a tratatului despre Structurile antropologice ale imaginarului, Gilbert Durand profesează un conciliatorism algoritmic. El contrapune sistematic opoziţiei riguroase pe care Lumina o face proteismului tenebrelor o atitudine conciliatoare şi sintetică, dictată de nostalgia nereflexivă a unei pacificări arhetipale. Vom arăta în ce măsură sinteza forţată şi prematură a unor opoziţii arhetipale derivate din …
Cînd aud sintagma „om de cultură“, mă pregătesc deja să înghit lemne discursive. La noi, omul de cultură este cel care nu citeşte Platon sau Kant, Sofocle sau Thomas Mann, nu mai ştie matematică sau fizică, nu ascultă Palestrina sau Anton Bruckner, dar citeşte presa culturală naţională, din care Atlantida spiritului s-a scufundat în oceanul unei uitări originare. …
