Arta: de la spectacol la meditaţie

Arta: spiritul care vorbeşte spiritului prin sensibilitate se află suspendat deasupra imensei opoziţii dintre spectacol şi meditaţie, dintre vivacitatea formei şi profunzimea conţinutului. Semnificaţia ultimă a operei de artă se constituie la nivelul nuclear al unei intenţionalităţi cardiace: acolo unde îţi este comoara, acolo îţi este şi inima. Ceea ce există în centrul unificator al fiinţei umane se disemina pe circumferinţa fenomenologică a expresiei. Ce fel de artă (trebuie să) „consumăm“? Ce fel de conţinut „nutritiv“ trebuie să cuprindă cuvîntul? Substanţa semantică a artei urcă de la divertismentul formal pînă la hrana spirituală. Între elevaţie şi ebrietate În băuturile sacre, fermentate, de origine arboricolă, băutura naturală este decantată pentru a nu mai păstra decît calităţile sale arhetipale, mitologice. Ea devine, în general, un elixir, o licoare cu virtuţile tinereţii veşnice: ea ţîşneşte direct dintr-un arbore sau izvor localizate în chiar grădina paradisiacă. În cazul vinului, el este sîngele recreat, biruinţă asupra timpului anemiant. El devine, la culmea valorificării lui arhetipale, chiar sîngele increat al lui Christos. Consumarea sacramentală a acestor băuturi îmbracă forma unor beţii colective ce „creează“ (iluzia unei) legături „mistice“ între participanţi şi „anesteziază“ condiţia mohorîtă a omului, abolind (pur local şi provizoriu) regimul cotidian al vieţii, realizînd […]