Arta si mestesugul scrisului
- 18-05-2006
- Nr. 321
-
Iulia POPOVICI
- SUPLIMENT
- 0 Comentarii
Se poate sau nu se poate invata cum sa scrii piese de teatru? „Ceahlaul“ Sadoveanu e, de multe ori, citat anecdotic de a fi spus despre celebra Scoala de Literatura din anii ’50: „Or sa iasa de aici exact atitia scriitori citi au intrat“. Iar aceasta viziune – incontestabila pina la un punct – a valorii definitorii a talentului in arta scrisului a facut, desi probabil ca nu din cauza lui Sadoveanu, cariera in cultura romana. Si, intr-adevar, in scriitura de teatru ca si in literatura, ceea ce da valoare unui text e talentul autorului. O parte din restul povestii – scriitori care creau mai bine noaptea, la lumina chioara a lampii cu gaz, halatul lui Balzac, masa de poker si ritualurile lui Laurentiu Ulici – tine de istoria, eventual sociologia literaturii. O alta parte, insa, tine de profesionalismul si constiinta auctoriala a scriitorului, fie el de literatura sau teatru. Talentul – arta – fara antrenament – mestesug – e un soi de stream of conscience lipsit de control. E arta naiva. Tehnica fara talent – un caz mai rar decit talentul fara tehnica – da constructii dupa reteta (multe texte de acest fel, traduse din alte limbi, se monteaza, […]