ARTE VIZUALE. Hanovra, între ameninţări teroriste şi Belle Époque

  • Recomandă articolul
Cînd, în ultima vineri a lunii noiembrie, coboram dintr-un Regio aglomerat în Hannover Hauptbahnhof, mă gîndeam că atmosfera metropolei trebuie să fie una mai puţin relaxată decît acum trei ani, la o primă descindere în capitala Saxoniei Inferioare (Niedersachsen). Cu zece zile în urmă, pe 17 noiembrie, în Hanovra s-a dat semnalul de alertă teroristă. Din fericire, nu s-au repetat atrocităţile pariziene care terifiaseră iarăşi mapamondul, după masacrul jihadist din ianuarie, de la redacţia Charlie Hebdo. Ţintele hanovreze fuseseră HDI-Arena, unde urma să se desfăşoare meciul amical de fotbal Germania-Olanda (la care erau aşteptaţi peste 40.000 de spectatori, inclusiv cancelarul Germaniei, Angela Merkel), şi gara, Hannover Hbf. Fotbalul, ca teritoriu al războiului La fel ca la Paris, pe 13 noiembrie, cu prilejul întîlnirii Franţa-Germania, fundamentaliştii islamici au vizat o partidă de fotbal. În Franţa, un atacator kamikaze încercase să pătrundă cu material explozibil pe stadion, la disputa dintre ţara-gazdă şi Mannschaft, în tribune aflîndu-se atunci peste 75.000 de mii de persoane, printre care şi preşedintele François Hollande, acompaniat de ministrul de Externe german, Frank-Walter Steinmeier. Teroristul a fost oprit la poartă, părăsind apoi zona. Dacă pe Stade de France nu s-a întîmplat pînă la urmă nimic, în Paris au murit, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }