ARTE VIZUALE. Tata Brâncuşi

Am văzut-o prima dată pe Alexandra Croitoru într-o expoziţie la Cluj-Napoca, în anul 2010. Se afla în compania domnului Adrian Năstase, îmbrăcată cu un tricou gri, a cărui subţire dungă „grena“ era perfect asortată cu cravata de aceeaşi culoare a fostului prim-ministru al României. Aşezat, acesta afişa acea mină prosperă, plină de încredere, şi purta unul dintre costumele de firmă care i-au atras o parte din duşmăniile ce-l vor duce, pentru cîteva luni, în penitenciarul de la Jilava. Relaţia dintre cei doi mi s-a părut din primul moment echivocă: deşi Alexandra îşi sprijinea mîinile împreunate şi împodobite cu bijuterii argintii de umărul drept al demnitarului, privirea sa glacială nu lăsa loc nici unei speculaţii frivole, de tipul celor care se lansează atunci cînd un cuplu este surprins într-o ipostază atît de intimă. Atingerea aceasta îngheţată, a mîinilor, în formă de aripă, îmi pare acum premonitorie, dacă mă gîndesc că, din anul 2004, cînd această ima – gine a fost realizată, destinul celui pe care l-au despărţit doar cîteva voturi de preşedinţia României a intrat într-un declin anunţat de replica ce datează din acelaşi an, a celui care i-a fost concurent la respectivele alegeri: „Adriane, nici nu ştii cît de mic […]