ARTE VIZUALE/MUZEELE LUMII. O bijuterie a Renaşterii franceze

Un text cu fragranţe crepusculare, scris de Marguerite Yourcenar şi publicat în volumul Sous bénéfice d’inventaire, înveşmîntează arhitectura rece, pustie, în aparenţe meditativ-erotice. Avînd a descrie destinul unei nobile fortăreţe franceze – Chenonceaux –, autoarea croieşte două tipologii: „există castele-nimfă, culcate alene pe malul rîurilor; există castele-Narcis dedublate în apa lină a şanţurilor de apărare, captive ale jocului de reflexe care aşază la poalele zidului un zid fluid, tremurător“ (traducere de Petru Creţia). În această din urmă specie sînt ispitit să plasez silueta rectangulară de la Écouen. Şi totuşi, nu am găsit, în acea dimineaţă de martie în care am ajuns acolo, unda tremurătoare în care să se fi răsfrînt; întîmplător, şanţul de apărare era secat. În vremelnica absenţă a oglinzii fluide însă, chipul său narcisiac se reflectă în apele timpului, ale istoriei clasificate. De patru decade, castelul de la Écouen este Muzeul Naţional al Renaşterii. În luna mai a anului 1969, construcţia trecea sub administraţie ministerială – trei ani mai tîrziu, începeau şi lucrările de restaurare –, urmînd a primi o parte din patrimoniul Muzeului Cluny din Paris. Configurarea expunerii, dirijată iscusit de Francis Salet şi Alain Erlande-Brandenburg, a ţinut seama, în primul rînd, de aura locului, de profilul […]