Asaltul Occidentului

  • Recomandă articolul
Defulari in irealitatea imediata Asaltul Occidentului asupra Romaniei se produce sub doua forme: una, paradoxal, pasiva – cultura si civilizatia Vestului exista acolo, bogate, tentante, si prea mult timp am fost rupti de grupul cultural la care apartinem de fapt (dar cu propriile si unicele noastre caracteristici) pentru a nu ne da inima ghes; o a doua forma este mai agresiva si vine mai degraba din interior. Am constatat la intoarcerea in tara (si dupa ce a trecut ceva timp constat acelasi lucru) ca, la fel ca si inainte de ’89, exista o categorie de oameni care preaslavesc Occidentul pentru ca acolo „totul merge bine“, in timp ce neaga total Romania si denigreaza sau ridiculizeaza tot ce este romanesc. Si inainte de 1989 exista – si acum exista – o puternica motivatie pentru astfel de vederi, numai ca ele trebuie luate cu un graunte de sare. Personal, nu sint nicidecum anti-Vest, ci dimpotriva, am studiat limba si culturile unor tari de la cealalta extremitate a continentului atit in Romania, cit si la fata locului, sint un adept al reintegrarii sau reintoarcerii culturii romane catre Occident, fara a uita insa valorile noastre, ci promovindu-le in cadrul si in procesul acesta de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }