„Atita vreme cit nu-si depaseste conditia, jurnalismul cultural ramine

1-2-3. Jurnalismul cultural este un serviciu public de culturalizare adaptativa, reductionista, specific vietii expeditive, mediatice, in care traim. El se construieste pe o logica minimalista, preponderent descriptiva, si se adreseaza unui public minimalist, dar binevoitor, adica unor oameni care tin sa ramina, dintr-un motiv sau altul (de regula profan, mimetic), in proximitatea spiritului, fara sa citeasca sau sa inteleaga prea mult, eliminind din ecuatia unei asemenea apropieri neangajante trudnicul efort de initiere sistematica – intinsa uneori pe ani sau pe decenii lungi, istovitoare – pe care-l presupune substanta autentica a culturii. Pentru multi practicanti ai sai, dar mai ales pentru marea majoritate a beneficiarilor (a caror „cerere“ de piata a generat specia), jurnalismul cultural este un expedient consensual, cultivat intr-o epoca preponderent foiletonistica, foarte diluata axiologic, foarte populara (in toate sensurile posibile ale termenului…), care priveste profunzimea si specializarea cu o imensa mefienta, taxindu-le drept orgoliu, elitism subtire sau drept cine stie ce exotism pretios, suspect si condamnabil. Atita vreme cit nu-si depaseste conditia, jurnalismul cultural ramine o preocupare plauzibila, impusa de logica pietei. Problemele incep in momentul in care aceasta anticamera prea zglobie, prea zgomotoasa, pentru care cultura e doar o forma de distractie colectiva, un eveniment doar mediatic, […]