AVALON. Cînd justiţia judecă trecutul

Răfuiala cu trecutul, închiderea cutiei Pandorei pe care prezentul o moşteneşte de la predecesorii săi – părinţi, bunici, străbunici şi strămoşi –, noile starturi istorice nu sînt doar nişte operaţiuni simbolice în viaţa comunităţilor umane. Dimpotrivă, experţii în mituri atrag atenţia asupra importanţei enorme pe care „reînnoirea“ o are în raport cu „învechirea“ şi erodarea timpului, dar şi cu „eterna reîntoarcere“, cu circularitatea temporală, cu alte teme fundamentale ale gîndirii mitice. Părăsirea preistoriei şi a abordărilor specifice omului arhaic nu a însemnat nicidecum pierderea oricărei legături cu vechea identitate a omului sacru şi nici saltul în istorie nu a presupus abandonarea raportării la sacru înţeles ca dimensiune fundamentală, arhetipală, a oamenilor. Aşa după cum practicile religioase din modernitate nu consumă integral raportările individului şi ale colectivităţii la sacru, identificîndu-se pe bună dreptate un scenariu religios şi o dimensiune ritualică pînă şi în politica declarat laică şi atee a stalinismului, la fel, nici despărţirea de trecut nu s-a emancipat integral de tipul de raportări pe care le presupuneau logicile arhaice. În mod concret, separarea Germaniei postbelice de nazism, la nivel oficial, sau cea a României de comunism sînt operaţiuni complexe de desprindere şi autoscopie procedurală, care pot fi observate în mai […]