AVALON. Fizionomii şi dominante istorice

Ce fel de istoriografie se scrie astăzi în România? Întrebarea s-a mai pus şi se va mai pune, iar răspunsurile la ea sînt multiple. Inspiraţia acestei interogaţii depăşeşte circumstanţele de moment şi vizează o urgenţă culturală, căci, în fapt, îndărătul ei se ascunde nevoia de elucidare a rădăcinilor unei practici istoriografice dominante, ale cărei trăsături s-au stabilizat începînd cu a doua modernitate, cea de după 1848, definindu-se tot mai mult în veacul al XX-lea. Chestiunea este, totodată, subîntinsă de constatarea lui Michel Onfray – referitoare la retrospectiva integrală a filozofiei occidentale – că „Istoriografia dominantă în Occidentul liberal este platoniciană. Aşa cum, în secolul trecut, în imperiul sovietic, istoria (filozofiei) era scrisă doar din punct de vedere marxist-leninist, în bătrîna noastră Europă, analele disciplinei filozofice sînt elaborate de pe poziţii idealiste. În mod conştient sau nu“ (Michel Onfray, O contraistorie a filosofiei, vol. I, trad. de Mihai Ungurean, Editura Polirom, Iaşi, 2008).   În ceea ce ne priveşte, sîntem, probabil, şi noi, în posesia unui peisaj istoriografic modelat de o pană mai degrabă liberală, dacă ne gîndim la influenţa exemplului istoriografic francez – frecventat de tînărul Kogălniceanu la Lunéville şi de Bălcescu la Paris, de Hasdeu la Harkov, avîndu-l ca […]