AVALON. Maladii Noica
- 15-11-2013
- Nr. 699
-
Ovidiu PECICAN
- Rubrici
- 0 Comentarii
În 2012, apărea pentru a treia oară volumul lui Constantin Noica Şase maladii ale spiritului contemporan (Editura Humanitas, Bucureşti, 176 p). Prima ediţie a fost tipărită în 1978 sub un titlu uşor diferit, căci înaintea celui de astăzi, un fel de subtitlu pe atunci, cartea se numea Spiritul românesc în cumpătul vremii. Cărui fapt se datorează dispariţia primei părţi a titlului complet de odinioară nu ştim, pentru că editorul nu a însoţit republicarea cu vreo notă lămuritoare (aşa cum, bunăoară, a făcut cu Povestiri despre om, care beneficiază şi de o prefaţă, şi de un text de escortă final, nesemnat, dar intitulat „În loc de postfaţă“). Se cuvenea, totuşi, ca măcar o notă din partea editorului, dacă nu chiar o introducere a vreunuia dintre specialiştii în scrisul lui C. Noica, să survină pentru a da unele lămuriri istorico-culturale despre această foarte apreciată şi surprinzătoare tentativă a filozofului retras la Păltiniş. Se cuvenea, de pildă, observat că în „Cuvîntul înainte“ la Devenirea întru fiinţă (1981), datat 1980, Noica a menţionat că „Înlăuntrul celor treizeci de ani dintre aceste lucrări [este vorba despre partea întîi a cărţii, scrisă «în preajma lui 1980», şi despre partea a doua, Tratat de ontologie, scrisă […]