AVALON. Modurile privirii retrospective

Gabriel Andreescu este şi rămîne nu numai unul dintre foarte puţinii disidenţi care au plătit cu detenţia propriile opinii politice şi, mai ales, curajul de a se dori liberi într-o ţară prizonieră, ci şi un excelent autor de analize politice şi politologice. În această secundă calitate, el se dovedeşte dificil de clasificat, pentru că, pe de o parte, s-a dovedit un cercetător în domeniul logicii, cu interesante contribuţii privind logica limbajului natural (1992), pe de alta a atacat chestiunea bazelor filozofice ale disidenţei (1992), a analizat tranziţia postcomunistă (Patru ani de revoluţie, 1994), a polemizat intens, argumentîndu-şi convingător propriile opţiuni (Polemici neortodoxe, 2001; Extremismul de dreapta în Romånia, 2003; Naţionalişti, antinaţionalişti… O polemică în publicistica românească, 1996), a lansat teme noi în dezbaterea publică de la noi, privind critic prezenţa politică maghiară din România postceauşistă (Problema transilvană, 1999; Ruleta. Români şi maghiari. 1999 – 2000, 2001; Naţiuni şi minorităţi, 2004) şi represiunea ceauşistă în domeniul spiritualităţii orientale aclimatizate la noi (Reprimarea mişcării yoga în anii ’80, 2008), s-a dedicat portretizării oamenilor în care a crezut (Cel mai iubit dintre ambasadori, 1993; Locurile unde se construieşe Europa. Adrian Severin în dialog cu Gabriel Andreescu, 2000). Se poate spune, aşadar, că angajamentul […]