AVALON. Românii în filozofia culturii: anul 1935-1936

În 1935-1936 dezbaterea referitoare la destinul cultural al românilor şi la pătrunderea lor în marea istorie, ieşind din mediocritatea tristă şi anonimă a micilor culturi, era în toi. Printre vocile care se auzeau în presă se numărau cele ale lui Emil Cioran şi Mircea Eliade. Curînd se racorda însă la discuţie, într-o formă mai degrabă monografică, şi Lucian  Blaga, publicînd volumul Spaţiul mioritic (1936). Pentru Blaga, participarea la istorie şi retragerea din ea sînt mişcările de sens contrar, dar complementare, care caracterizează evoluţiile cronologic-istorice ale românilor. Participarea la istorie este atunci cînd faptele umane se integrează „într-o linie ritmică sau de vastă continuitate, într-o dinamică de anume anvergură, în forme şi într-o dialectică pline de semnificaţii speciale, care depăşesc tîlcul vieţii individuale şi cărora insul le este subjugat ca unor puteri majore. Aceasta e «istoria» ca existenţă de înalt format şi de o logică interioară cu totul particulară, ca entitate vastă, ca amplă înlănţuire, care implică iniţiative individuale, dar nu se explică prin ele“ (Spaţiul mioritic). Altfel spus, „Istoria de înaltă anvergură presupune totdeauna, ca organ al ei, o populaţie de energii organizate“. Pentru Cioran, în spirit hegelian, „sensul mai adînc al vieţii istorice este realizarea conştiinţei (subl. E.M.C.), … […]