AVALON. Trecut şi viitor istoriografic

Situaţia ediţiilor din operele istoricilor contemporani de relief este, din păcate, tristă. Anii ’80 aduseseră o resurecţie a interesului pentru marile opere ale clasicilor istoriografiei noastre. S-au alcătuit ediţii critice din Istoria critică a lui B.P. Hasdeu, din sinteza lui A.D. Xenopol (din grija lui Al. Zub), din V. Pårvan şi Nicolae Densusianu, s-au editat pentru întîia oară după in-stalarea comunismului Gh.I. Brătianu, Victor Papacostea şi I.C. Filitti, au reapărut unele dintre operele majore ale lui David Prodan, a început reeditarea lui Nicolae Iorga cu cîteva dintre sintezele lui. Pentru asemenea acţiuni salutare în ceea ce priveşte cunoaşterea domeniului, contextul ultranaţionalist al comunismului ceauşist s-a dovedit suficient de favorabil, probabil pentru că s-a văzut în contribuţiile acestor corifei un mod de a legitima retorica oficială alunecată în xenofobie autarhică. Dar şi pentru că, stopînd sau măcar încetinind la maximum „intrările“ din istoriografia contemporană străină, regimul a socotit potrivit să ofere compensaţii din patrimoniul de acasă.   Anii ’90 au continuat timid şi cam dezarticulat reeditările de calibrul celor menţionate, continuînd mai dezinhibat restituirile din Brătianu, adăugîndu-le pe cele din P.P. Panaitescu şi alţi cîţiva… Dar este grăitor că ediţia Istoriei românilor în zece volume a lui Iorga nu a izbutit […]