AVALON. UE şi globalizarea

  • Recomandă articolul
Printre evaluările lui Lucian Boia în dialogul lui cu Rodica Palade (vezi „Ro­mânul e mare specialist în «supunerea aparentă». Interviu cu Lucian Boia“, în Revista 22, nr. 51-52/18 decembrie 2012-7 ianuarie 2013) există și una referitoare la evoluțiile actuale ale Uniunii Europene, împreună cu un pronostic referitor la viitorul acesteia. Istoricul diagnostichează o adevărată curbură a civilizației umane, o turnură radicală și alertă la care participăm și sîntem martori. „…E o restructurare imensă de civilizaţie, e o întorsătură de civilizaţie. E mai mult decît ce s-a petrecut cînd s-a prăbuşit Imperiul Roman, fiindcă Imperiul Roman s-a prăbuşit pe parcursul mai multor secole. În imaginarul nostru am concentrat prăbuşirea Imperiului Roman, dar a fost o prăbuşire de durată şi ea a privit doar o parte a lumii, importantă, dar nu toată planeta. Acum însă se petrece o răscolire a întregii planete în acelaşi timp şi foarte rapid. Lumea se schimbă, se schimbă şi viaţa individuală a oamenilor şi lumea în ansamblu, şi raporturile de forţă şi raporturile între civilizaţii“. Acest diagnostic este unul de bun-simț și pe seama lui s-a produs deja o întreagă literatură. Unele titluri ilustrative pentru respectiva problematică sînt disponibile deja și în limba română, și există edituri […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }