Avatarii lui G. Călinescu prin ceaţa suspiciunilor fostei Securităţi

Cum să nu fie repudiată Securitatea, cu excrescenţele ei de tot soiul, cînd ies mereu la iveală dosare de urmărire absolut aberante? Cel mai recent făcut public îl priveşte pe G. Călinescu. Este editat de I. Oprişan, după ce, cu ani în urmă, acesta aduna laolaltă un mozaic de interviuri iniţiate în ideea omogenizării imaginii lăsate de profesor printre cei ce i-au stat în preajmă, inclusiv tineri aflaţi sub îndrumarea sa în anii cînd s-a aflat la conducerea Institutului de Istorie Literară. Sînt două volume oarecum complementare. În interviuri, elogiile curg cu duiumul, poate nu întotdeauna ferite de festivism apologetic, dată fiind natura raporturilor cu magistrul, aşezat în conştiinţa discipolilor, fireşte, foarte sus. Partea uluitoare şi omeneşte păcătoasă iese la iveală în cestălalt volum cînd unii dintre zeloşii lăudători, de mai ieri, pe bandă rulantă, sînt identificaţi de editorul actualului dosar printre autorii detestabilelor note informative. Nimeni nu se va fi aşteptat să intre în calcul criterii morale la recrutarea de „cadre“ pentru reţeaua de supraveghetori năimiţi a furniza mărturii incriminatorii, pe ascuns. La adăpostul anonimatului, „sursele“ se lăsau dirijate, dezarmate de ultime scrupule. O şcoală a duplicităţii şi a pervertirii caracterelor, frecventată (paradoxal) de inşi instruiţi, capabili de expertize […]